Foto- Video Tal Haimi, israelianul cu origini românești, ucis de gruparea Hamas

Miercuri, 13 decembrie, pe holurile Parlamentului European din Strasbourg l-am întâlnit pe Ehud Goren, vărul lui Tal Haimi, bărbatului răpit și în cele din urmă, din păcate, ucis de gruparea Hamas. În scurta declarație de presă, israelianul cerea aurităților și liderilor europeni să se implice în salvarea vieții rudei sale. Însă, în câteva ore de la conferința de presă, a fost făcut anunțul privind moartea ostaticului. Interviul cu Ehud Goren poate fi văzut aici.
Tal Haimi

Vestea tristă a fost făcută public de către familia lui Tal Haimi, care avea şi cetăţenie română, şi kibbutzul Nir Yitzhak, unde acesta locuia. Se pare că bărbatul cu origini românești a fost ucis în 7 octombrie de teroriştii Hamas, potrivit The Times of Israel.

Ella Haimi, soția acestuia a fost la finele lunii octombrie, în România, unde s-a întâlnit cu Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, pentru a cere ajutor autorităţilor române de a sprijini eforturile pentru eliberarea ostaticilor duşi în Gaza, potrivit News.ro.

Ella Haimi

Ambasada Israelului în România a transmis, în această seară că este „profund îndurerată” de vestea care confirmă decesul lui Tal Haimi, israelianul cu cetăţenie română, răpit de Hamas pe 7 octombrie, potrivit Agerpres.

„Suntem profund îndurerați de vestea care confirmă decesul lui Tal Haimi, israelianul cu cetățenie română, răpit de teroriștii Hamas pe 7 octombrie.

Soția lui Tal, Ella Haimi, a venit la București la sfârșitul lunii octombrie pentru a cere sprijinul României în scopul intensificării demersurilor privind eliberarea ostaticilor.

În acest moment de grea încercare, ne îndreptăm gândurile de compasiune și susținere către familia îndurerată. Ella, suntem alãturi de tine și de rudele tuturor celor uciși în mod barbar de teroriștii Hamas! Fie memoria lor binecuvântată!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.

Tal Haimi a fost răpit din kibbutzul pe care îl fondase străbunicul lui de la Buzău, venit în Israel după cel de-al Doilea Război Mondial. Localitatea natală se află la 4 kilometri de Fâșia Gaza și la 9 kilometri de Egipt.

Vă redăm și câteva fotografii de la întâlnirea cu europarlamentarul Victor Negrescu și vărul bărbatului ucis, Ehud Goren.

Comentariile sunt închise.