Tânărul dirijor austriac David Schlager, pe care publicul sibian l-a putut cunoaște cu prilejul Galei Sibiu Opera Festival 2022, revine pe scena Sălii Thalia pentru Concertul de Anul Nou sub tema sonoră „Diamonds”.
Sub conducerea muzicală a lui David Schlager, Ansamblul ICon Arts alături de soliștii Ioana Turcu (flaut, România), Christiana Uikiza (voce, Austria) și Mike Mossessian (voce, Austria) vor interpreta în noaptea trecerii dintre ani un program colorat și divers, de la valsuri vieneze la musical.
Apreciat pentru gestica elegantă, capacitatea sa de a captiva publicul și interpretări pline de prospețime, David Schlager a studiat dirijatul și acompaniamentul la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Graz, iar în 2020 i s-a acordat premiul de onoare al universității. Repertoriul său vast, axat pe operă, se concentrează în mod special pe lucrări de Mozart, Verdi și Puccini. Recent, a câștigat Premiul I la Concursul de Dirijat „Blue Danube Opera”, urmat de debutul său la Opera de Stat Stara Zagora (Bulgaria) cu „Tosca”. Cu doar o lună înainte, a obținut locul al III-lea la renumitul Concurs „Luigi Mancinelli” din Orvieto (Italia). În finala Concursului Internațional de Dirijat „Ionel Perlea” din Slobozia, s-a remarcat atât în repertoriul simfonic, cât și în cel de operă. Pe lângă locul al II-lea, a câștigat premiile speciale ale Operei din Craiova și ale Filarmonicii de Stat Sibiu.

Comentariile sunt închise.