Peste 2 milioane de copii vor primi, în anul școlar 2017-2018, fructe și legume

Guvernul a adoptat, ieri, printr-o Hotărâre, modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru şcoli al României, în perioada 2017-2023, în condițiile în care acest program a fost adoptat, printr-o Ordonanță, în ședința din 18 august.
Conform actului normativ, pentru anul şcolar 2017-2018, limita valorică zilnică/preşcolar/elev este de 2,05 lei, dintre care: 0,6 lei pentru porţia de fructe şi legume; 0,88 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf; 0,57 lei pentru porţia de produse de panificaţie.
2,074 milioane de preșcolari și elevi vor beneficia de acest program.
Finanțarea Programului va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din fonduri externe nerambursabile.
Pentru anul şcolar 2017-2018, de la bugetul de stat este prevăzută suma de 377,08 milioane lei.
Ajutorul european, prin Fondul European de Garantare Agricolă, pentru aceeași perioadă, este de 6,866 milioane euro pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi derularea măsurilor educative aferente, respectiv de 10,865 milioane euro pentru acordarea gratuită de lapte şi produse lactate.
Autorităţile competente naţionale pentru aplicarea Programului pentru şcoli sunt Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.

Lasă un răspuns