Scrisoare deschisă adresată de Nicu Ștefănuță, premierului Ciolacu „Asigurați transportul gratuit al elevilor !”
Vicepreședintele Grupului Verzilor din Parlamentul European, Nicu Ștefănuță care nu este afiliat vreunui partid politic în România este membru independent și cunoscut pentru pozițiile sale pentru drepturile tinerilor și studenților a avut o reacție promptă astăzi, după ce a fost publicat comunicatul de presă FORT (Federaţia Operatorilor Români de Transport).
Federaţia Operatorilor Români de Transport, FORT, care anunță că de la 8 ianuarie, în 19 județe din România, elevii nu vor mai beneficia de gratuitatea transportului public.
„Domnule premier Marcel Ciolacu,
Cum arată guvernarea actuală că îi pasă de educația copiilor noștri, de viitorul țării, când la început de 2024, elevii din jumătate de Românie sunt amenințați că vor rămâne din 8 ianuarie și vor trebui să achite contra valoarea abonamentelor.
Am prevăzut că va exista o problemă în respectarea acestui drept al elevilor încă din toamnă, atunci când am scris tuturor inspectoratelor județene școalare să întreb dacă transportul public gratuit al elevilor este asigurat și dacă se primesc fonduri suficiente de la Stat pentru a asigura acest serviciu. Răspunsurile primite menționează anul 2023, nu și anul 2024. Precum reiese și din comunicatul Federației transportatorilor, Guvernul nu a dorit să asigure un drept pentru elevi, ci doar niște peticeli de urgență care din prima lectură nu respectă legislația europeană privind transportul public, Regulamentul (UE) 2016/2338.
Este an electoral, an în care s-au promis salarii mai mari profesorilor, transportul gratuit asigurat elevilor. Din ce vedem, risipa banului public se face prin împrumutul Guvernului din banii eleviilor și banii profesorilor. Cu un buget explodat, Guvernul actual caută să facă economii din educație.
Domnule premier, vă rog ca până în data de 8 ianuarie să rezolvați aceste probleme și dincolo de peticilile și promisiunile cu care ne-ați obișnuit, elevii României indiferent de județul în care se află să beneficieze de aceleași drepturi.”, a semnat europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță
Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA), ocupă în prezent funcția de Vicepreședinte al Grupului și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precumșidinDelegațiaParlamentuluipentrurelația cu NATO. Înaprilie 2023, NicuȘtefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Comentariile sunt închise.