Ministrul Culturii: Pe Mihai Eminescu îl putem răsplăti astăzi, mâine și în fiecare zi: prin a-i aprecia opera și a o promova cu mândrie

Astăzi este Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. Ministrul Culturii, Raluca Turcan a participat la primele evenimente dedicate celebrării Zilei Culturii Naționale, iar seria activitățolor a fost deschisă cu o ceremonie de depunere de coroane cu flori la mormântul poetului Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu și la statuia poetului din fața Ateneului Român.
„În fiecare an, la 15 ianuarie, aducem un omagiu onest și încărcat de recunoaștere pentru memoria emblematică a geniului literaturii române, Mihai Eminescu, anul acesta împlinindu-se 174 de ani de la nașterea poetului.
Sprijinindu-se pe numele și opera lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale are valențe românești și universale. Cultura națională izvorăște din limba română, cea pe care Eminescu a remodelat-o și ne-a redăruit-o, admirabil îmbogățită. De aceea generații întregi de români i-au fost, îi sunt și îi vor fi recunoscătoare, cunoscându-i și prețuind-i opera.
Așa îl putem răsplăti astăzi, mâine și în fiecare zi: prin a-i aprecia opera și a o promova cu mândrie.”, spune ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Ministrul Culturii: Pe Mihai Eminescu îl putem răsplăti astăzi, mâine și în fiecare zi: prin a-i aprecia opera și a o promova cu mândrie

Comentariile sunt închise.