Aproximativ 1000 de elevi împreună cu părinţii şi cadrele didactice au participat astăzi, la evenimentul Ziua de conştietizare asupra pericolelor din mediul online. Datorită numărului mare de persoane care și- au exprimat dorința pentru a participa la eveniment, prezentarea a fost organizată în două serii, dar cu totii au aflat despre pericolele la care se expun atunci când folosesc într-un mod inconștient internetul și mai ales retelele sociale.
„Constă într-o serie de lecții într-o zi mai specială de școală, aceste lecții pe care ei nu au posibilitatea de a le învăța la școală, din păcate.Acești copii se conectează la internet prin intermediul a tot mai multe tipuri de dispozitive inteligente, evoluția tehologiilor este extraordinară, iar noi nu suntem suficient de pregătiți să facem față la impactul acestor tehnologii. În cadrul activitățiilor pe care le/am pregătit astăzi elevii au învățat ce trebuie să facă și ce nu au voie să facă pe Internet” ,a declarat Daniela Chanowski, din partea Swissweb Academy, principalul organizator al evenimentului.
Pornit în urmă cu doi ani, ca și un proiect pilot, evenimentul de astăzi a fost un preambul al conferinței de mâine, Cybersecurity 2017, ce reunește actori importanți din mediul privat, IT-iști, dar si reprezentanți ai poliției. La eveniment va fi prezent și ambasadorul Eleveției în România,
„Consider foarte utilă această aitivitate la care am participat astăzi. Și consider că am aflat multe informații care mă vor ajuta pe viitor. De exemplu, am învățat cât de important este să știim cum să ne păstrăm anonimatul pe rețelele de socializare și să postăm cât mai puține detalii din viața noastră pe rețelele de socializare.”, a spus Andrei.
