VIDEO – Victor Negrescu: În intervenția mea din Parlamentul European am reamintit colegilor despre valoarea simbolică a Unirii Principatelor Române pentru unitatea europeană
Au trecut 165 de ani de la realizarea Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, care a constituit fundamentul statului român modern. În intervenția sa din Parlamentul European, Victor Negrescu a reamintit celorlalți europarlamentari despre valoarea simbolică a Unirii Principatelor Române pentru unitatea europeană.
„Astăzi, în intervenția mea din Parlamentul European am reamintit colegilor valoarea simbolică a acestui moment pentru unitatea europeană și am evidențiat nevoia de a trece peste obstacolele ridicate de interesele străine pentru a clădi împreună o Uniune Europeană și astfel o Românie puternică.
Totodată, astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, am subliniat faptul că acest domeniu a fost și rămâne o prioritate a mandatului meu, solicitând din nou alocarea de fonduri europene suplimentare pentru educație care să se adauge milioanelor de euro pe care le-am obținut deja.”, a transmis ieri, Victor Negrescu, prin intermediul paginii sale de Facebook.
Foto: arhivă personală Victor Negrescu

Comentariile sunt închise.