Ciprian Faraon: Vă pot asigura de un lucru, Aqua Park ul nu va fi construit sub actuala conducere a primăriei Sibiu
Președintele oranizației municipale Sibiu Forța Dreptei, Ciprian Faraon a făcut câteva precizări pe marginea bugetului local, precizând că este un buget sortit eșecului. Un buget încropit pe genunchi, cu iz electoral, votat cu frenezie de toți consilierii locali, prilej cu care nimeni nu a cerut o asumare publică a implementării până la sfârșitul anului a celor bugetate.
„S-au mulțumit cu declarații politice post votare cum au negociat (partidele) cu conducerea primăriei fel și fel de proiecte. PNL, prin consilierii locali, s-a putut lăuda în presă cu mega negocierea menținerii bugetului pe agenda de sănătate la 4,5 milioane de lei. Știți ce înseamnă procentual această alocare bugetară în totalul investițiilor? 0.78% din totalul investițiilor planificate pentru 2024. O „adevarată” participare și implicare le-au avut consilierii PNL Sibiu în noua construcție bugetară. Cu regret vă anunț însă că acest buget votat este unul al cărui execuție bugetară va genera la sfârșitul anului 2024 un excedent istoric! Adică multă poveste, puține fapte”, a spus Ciprian Faraon.
Ciprian Faraon a făcut referire la singura creșă și grădiniță bugetate pentru a fi construite de la zero, deși nevoia este mult mai mare. „Nu mai spun că suntem încă la stadiul de documente tehnico-economice pentru modernizarea pieței Cibin, care lasă mult de dorit din punct de vedere al funcțiunilor și al esteticului. Și multe altele. Sunt 6 etape prevazute de lege în derularea unui proces investițional, astfel: A. etapa de planificare; B. etapa de programare, avizare şi aprobare; C. etapa de programare bugetară; D. etapa de contractare a investiţiei şi a finanţării acesteia; E. etapa de realizare a investiţiei; F. etapa de plată a investiţiei.
Știti unde suntem noi cu cca 40% din proiectele bugetate ptr 2024? La început de etapă a doua. Ce șansă au să nu treacă în următoarea etapă? Pentru multe dintre ele, foarte mare! Eu vă pot asigura de un lucru, Aqua Park ul nu va fi construit sub actuala conducere a primăriei Sibiu, și nu pentru că avem un an electoral și ar putea aduce schimbări la conducerea primăriei, ci pentru că nu se dorește în realitate a fi construit. Conducerea primăriei nu va îndrăzni să creeze concurență mediului privat, pentru că acel mediu privat a fost și este un partener de încredere al primăriei. Nimic grav în acest lucru, dar măcar să nu mai fie folosită această intenție de dezvoltare a Aqua Park -ului ori de câte ori vin alegerile, și în final nu se face niciodată nimic. Tot la nivel de studii vom rămâne sau în cel mai bun caz vor depăși această etapă însă, fiind o investiție mare, nu vor identifica finanțări nerambursabile pentru acest proiect. Și se blochează”, a subliniat Faraon.
În opinia președintelui organizației municipale Sibiu Forța Dreptei, corect și asumat ar fi fost din partea conducerii primăriei să propună un parteneriat public privat pentru proiectul Aqua Park, transparent și dezvoltat pe principii sănătoase, un proiect fezabil din punct de vedere economic pentru ambele părți implicate. „Primăria construiește, mediul privat administrează. Fie el chiar și cel prezent astăzi pe piața sibiană, pentru că trebuie să recunoaștem, are expertiză. Cât despre accesare de fonduri europene, noroc cu PNRR-ul, că reușim și noi să mai creștem procentul fondurilor nerambusabile accesate, însă departe de a fi într-o situație de laudă. Dacă nici măcar aceste fondurile nu reușim să le accesăm, ce mai putem spera la proiecte prin programe europene?! Drept urmare, e un buget al promisiunilor, și prea putin un buget al executiei!”, a mai spus Ciprian Faraon.

Comentariile sunt închise.