Video – Consilier județean, Adrian Echert: Agenda pentru Cultură este de fapt o agendă de promovare a PNL
Consiliul Județean Sibiu a deschis sesiunilor de depunere a proiectelor din domeniile sportului, culturii, tineretului și educației, care pot primi finanțare prin Agendele județului. Proiectele vor fi depuse exclusiv online, pe platforma digitală agende.cjsibiu.ro, după modelul implementat anul trecut. Subiectul acesta a fost adus vineri, 16 februarie, în discuție și de către consilierul județean USR, Adrian Echert, în cadrul unei conferințe de presă la care a fost prezent și vicepreședintele USR, deputatul Dan Barna.
„Am sesizat o creștere importantă a sumelor alocate pentru promovarea acțiunilor Consiliului Județean, iar colega mea, Ruxandra Cibu Deaconu, a și avut o intervenție pe acest aspect. Se dublează de la aproximativ 1 milion de lei la aproape 2 milioane Agenda pentru Cultură, unde am văzut în nenumărate cazuri că aceasta este de fapt o agendă de promovare a PNL și a conducerii Consiliului Județean. Am atras atenția prin colega noastră că vom urmări aceste desfășurări în acest an să vedem dacă scena va fi plină de conducerea PNL la un eveniment organizat pe banii Consiliului Județean Sibiu, pe banii contribuabililor. Este o problemă serioasă, mai ales că este an electoral, iar acești bani publici vor fi transferați în bani pentru PNL.
Noi am avut o cerere pentru Agenda de Cultură pe care am inițiat-o, este al doilea an în care se va implementa. Nu ne-a fost aprobată toată suma cerută. Sunt alocați acum 200.000 lei pentru această agendă din care se vor pune în siguranță câteva monumente istorice din județul nostru. În schimb în partea de promovare, care este separată de agenda de cultură avem un buget de 321.000 lei, pentru filmări, videouri de promovare a Consiliului Județean și al instituțiilor din subordinea acestuia. Suma a crescut cu peste 85.000 lei față de anul precedent. În ședință la interpelarea noastră doamna Cîmpean a spus că va face chiar o revistă a lucrărilor care se întâmplă în județul nostru. Noi am rămas blocați la această afirmație și ne așteptăm ca firmele de promovare pe care PNL l-a angajat pentru publicitate să facă această revistă electorală. Sperăm noi să nu se întâmple, însă dacă va fi cazul vom sesiza și Curtea de Conturi.”, a spus Adrian Echert.
Proiectele din domeniul culturii, tineretului și educației pot fi depuseîn perioada de 9 februarie-10 martie 2024, ora 24, după care platforma se va închide automat.
„Problema noastră este că se folosesc aceste evenimente și banii dați de Consiliul Județean acolo ca toată șefia PNL-ului să fie pe scenă, să li se mulțumească ca și cum ei ar fi artiștii, lucru care e nefiresc, mai ales să se întâmple într-un an electoral și avem nenumărate poze din anii precedenți în care s-a întâmplat acest lucru.”, a mai precizat Adrian Echert.
Consilierii județeni USR Sibiu au solicitat pentru Agenda pentru monumente 250.000 lei care aveau ca scop punerea în siguranță a monumentelor istorice din județul Sibiu, dar au primit doar 200.000 lei. „În acest timp Agenda pentru Cultură a primit o suplimentare de 7000 lei. Am verificat cum au fost cheltuiți banii anul trecut și de aceea am și luat atitudine și vom lua atitudine ori de câte ori vom vedea că banul public este folosit în scopul promovării electorale ale PNL, în acest caz. Consilierii județeni USR nu au fost invitați în mod expres. Spre exemplu, colegii noștri de la Micăsasa au avut un eveniment, „Micăsasa cu bun gust” s-a numit și dacă căutați pozele de la acel eveniment veți vedea că nimeni din conducerea USR nu a luat cuvântul la acel eveniment.”, a ținut să precizeze consilierul județean USR, Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.