Ziua Națională Constantin Brâncuși este serbată anual în data de 19 februarie, ziua de naștere a marelui sculptor român. Anul acesta se împlinesc 148 de ani de la nașterea artistului. Ziua națională dedicată sculptorului român este reglementată de Legea nr. 305/2015. Potrivit acesteia autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu au organizat cu acest prilej ateliere de creație, coordonate de Alexandra Stoica.
„Noi am sărbătorit 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐮𝐬̦𝐢 printr-un
atelier de creație coordonat de 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐒𝐭𝐨𝐢𝐜𝐚.
Mini Artiștii s-au distrat pictând pe sticlă și au învățat despre viața și opera marelui sculptor român, născut la data de 19 februarie 1876.”, transmit reprezentanții instituției culturale.Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876 în localitatea Hobița din județul Gorj. Tânărul cu aspirații artistice a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat la Paris, unde a fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié.
Comentariile sunt închise.