FOTO- VIDEO Casa Artelor din Sibiu va oferi posibilitatea elevilor să-și descopere pasiunea pentru tradiții, meșteșuguri. Ciprian Ștefan: Noi, cei din sectorul cultural, putem fi un real sprijin și suport pentru cei care lucrează în sistemul educațional

Reprezentanții Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu au lansat vineri, 23 februarie, în prezența jurnaliștilor sibieni, a câtorva cadre didatice și a Oanei Zaharia (directorul Institutului Național al Patrimoniului) programul educațional și prezentarea progresului proiectului Casa ARTELOR – Centrul de Activități și Resurse Regionale. Inaugurarea Casei Artelor Sibiu va avea loc în 7 mai.

„Astăzi va avea loc lansarea programului educațional, iar alătuti de noi sunt colegii mei (echipa Muzeului ASTRA care a coordonat activitatea ce a ținut de realizarea materialelor educaționale), dar și câțiva profesori și învățători, cărora le mulțumesc pe această cale că au răspuns invitației noastre, deoarece alături de ei și împreună cu ei vom dezvolta programe în toate școlile din Sibiu. Vom inaugura Caselor Artelor în 7 mai pentru a nu crea discuții politice, iar în 25 aprilie vom avea lansarea expoziției, dar fiind în Postul Paștelui, nu este potrivit să faci evenimente speciale, care cumva, ies de sub normalitatea societății din România. Nu vedeți multe schimbări la Casa Artelor comparativ cu ultima vizită când le-am avut alături pe doamna ministru Raluca Turcan și pe doamna președintă a Consiliului Județean Sibiu- Daniela Cîmpean. Însă, suntem foarte avansați, urmează să fie montat mobilierul, expoziția urmează să fie finalizată și montată toată aparatura necesară.”, a spus Ciprian Ștefan.

Sala de la etajul întâi al clădirii va fi o sală multifuncțională, creată pentru partea teoretică, locul unde va avea loc certificarea de competențe pentru meșteri și pentru toți doritorii să se specilizeze într-un meșteșug. „Certificarea pentru competențe nu este o muncă simplă. A trebuit să găsim și acele cursuri pentru partea de formare care să fie pliate pe nevoile pieței în momentul de față. Toată lumea se întreabă ce face meșterul cu acea certificare, dar este și o întrebare pe care și noi ne-am adresat-o când am construit acest proiect. Iar răspunsul este că noi trebuie să fim un suport pentru autoritățile locale, județene și centrale, ca în caietele de sarcini pentru proiectele mari să fie introdusă această resursă umană încă existentă în România. Cred că în prezent, România stă cel mai bine la nivel european privind această resursă umană: meșteri din mediul rural, deținători de cunoștințe, care oricând pot să-i învețe pe cei tineri să ducă un meșteșug mai departe. Un meșter nu poate oferi din cunoștințele lui dacă nu-l plasezi pe piață, dacă nu-i demonstrezi că poate să supraviețuiască sau să trăiască bine în urma meșteșugului respectiv. Vă dați seama la ce muncă ne-am înhămat noi, reprezentanții Muzeului ASTRA, atunci când pentru o singură persoană trebuie să faci ditamai dosarul. (…) Sperăm ca aceste certificări, la un moment dat, să fie aprobate și la nivel european. Este adevărat ca atunci am putea să pierdem o parte din meșteri, care să plece în străinătate unde munca lor e mai bine plătită, dar împreună cu colegii de la INP și ministerul Culturii să putem modifica devizele estimative pentru lucrările de restaurare, de construcție în așa fel încât la componenta de manoperă pentru munca pe care o face un meșter din mediul rural să fie o renumerație mai bună.”, a mai precizat Ciprian Ștefan.

Parterul clădirii Casa Artelor va fi zona de primire, zona unde vor fi organizate și ateliere de lucru. „Vrem să lucrăm inclusiv cu componenta de industrii cultural- creative. Nu ne oprim doar la componenta tradițională. Tradiționalul a evoluat, nu avem date certe, istorice despre cât este autentic într-o anumită perioadă istorică, motiv pentru care trebuie să fim în trend cu ceea ce este pe piață. Dar atenție, nu vom neglija ceea ce înseamnă valori identitare, care ne definesc ca nație. Indiferent dacă suntem români, sași, unguri, romi sau oricare etnie care locuiește pe teritoriul României.”, a mai spus Ciprian Ștefan.

„Ideea mi se pare foarte bună de a ni se aduce în clasă materialele necesare. Acum copiii pot învăța prin descoperire, având timp ca în prima parte a procesului de învățare să experimenteze, să se implice, să lucreze cu aceste materiale, să le descopere calitățile. Această experiență este deosebită pentru elevii mei, îi ajută să se dezvolte.Ei sunt curioși, își doresc să învețe, iar noi trebuie doar să împachetăm corect întregul proces educativ.”, a zis Lia Presecan, învățătoare la Școala Nr. 2 Sibiu, care a participat și la focusul grupul organizat la începutul programului.

În acest proiect au fost cooptate cadre didactice atât din sistemul de învățământ public, cât și din sistemul privat, școli din centrul Sibiului, dar și școli de la periferia orașului. Potrivit Ioanei Dan, șef serviciul marketing al Muzeului ASTRA, și-au dorit să aibă informații relevante din toate categorile instituțiilor de învățământ. La eveniment au participat și profesori de la școala privată Anima. „Am fost implicați și noi în proiectul pilot și în activitățile de testare. Pentru noi este foarte importantă apropierea copiilor de tot ceea ce înseamnă tradiție și meșteșug. Facem deja în acest sens foarte multe lucruri în școală, iar ceea ce se întâmplă aici este că vom primi foarte mult sprijin pentru a integra ăn toate activitățile noastre aceste meșteșuguri. Astfel, nu va mai trebui să rupem în două procesul educațional. Adică, acum meșterim și acum învățăm despre alte lucruri. Cred că aceste meșteșguri pot fi integrate în toate materiile. Ne atras foarte mult acest lucru, pentru că le putem integra și în ore de comunicare, științe, abilități practice. Cred că este o muncă imensă în spate în realizarea acestui concept și ne-am bucurat să fim parte din programul pilot.”, este de părere Ruxandra Hanea, profesor la Școala Anima Sibiu.

Activitățile specifice acestui proiect vor debuta în școlile sibiene începând cu luna martie.

„Intenția programului educațional este să transmită copiilor cunoștințe despre istoria și cultura locală într-un mod jucăuș prin intermediul cadrelor didactice, bineînțeles. Din luna martie vom merge în școli și vom desfășura activitățile și așteptăm cu mare drag feedback-ul copiilor. Suntem curioși să aflăm dacă munca noastră a fost focusată pe nevoile lor. Vom înbunătăți ori de câte ori va fi nevoie acest program.”, a menționat Ioana Dan.

Activitățile propuse în fișele atelier sunt orientative, cadrul didactic având posibilitatea de a alege ce anume vrea să realizeze cu elevii, adaptându-le la nevoile acestora. „Avem și o serie de fișe de lucru pentru copii, cum este spre exemplu, cartea tip acordeon. Pentru fiecare cufăr vom pregăti o astfel de cărticică pe care fiecare elev poate să o realizeze după ce parcurge materialele din cufăr și-l explorează. Are posibilitatea să-și dezvolte imaginația. De asemenea, avem cubul povestitor, care-l va ajuta foarte mult la dezvoltarea limbajului, iar noi am propus și câteva lecturi suplimentare, unde cadrul didactic poate alege tipul de poveste pe care și-l dorește. Am propus activități atât individuale, cât și de echipă pentru a stimula încrederea copiilor, colaborarea și pentru a închega grupul de lucru în clasă.”, a specificat Raluca Andrei, pedagog muzeal.

Toate materialele folosite sunt biodegradabile. „Educația în ceea ce privește tranziția verde sau schimbările climatice trebuie să plece, din punctul nostru de vedere, de la clasa zero sau clasele primare. Nu poți să-i spui unui copil într-un limbaj specific despre ce înseamnă schimbare climatică, dar poți să-i arăți cum aceste obiecte pot fi folosite. Prin joacă și adultul poate fi educat. (…) Noi, cei din sectorul cultural putem fi un real sprijin și suport pentru cei care lucrează în sistemul educațional. Lor doar li se cere și li se oferă foarte puțin. Este momentul ca noi să ne facem datoria ca instituție de cultură și să oferim către sistemul educațional lucruri concrete pe care ei să le poată folosi”, a mai spus  Ciprian Ștefan.

Comentariile sunt închise.