Se spune că percuția reprezintă bătăile inimii muzicii într-o orchestră simfonică. Vino la ateliere de percuție realizate de muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu pentru a te convinge

Micii melomani sibieni, cu vârsta minimă recomandată de 6 ani, sunt invitați să participe vineri, 8 martie, în Sala „Henry Selbing” a Filarmonicii de Stat Sibiu pentru a cunoaște tainele instrumentelor de percuție de la instrumentiștii Alexandru Crăciun, Andrei Marcovici și Mia Popescu. Atelierele au loc între orele10:00-11:00, respectiv 11:30-12:30, iar programările se fac la numărul de telefon 0735566486.

„Se spune că percuția reprezintă bătăile inimii muzicii într-o orchestră simfonică. Cei mici pot descoperi acum multitudinea de instrumentele de percuție clasice folosite într-o orchestră și vor putea să le asculte pe fiecare în parte. Mai mult decât atât, vor putea să le încerce și să învețe împreună un ritm! La sfârșitul atelierului, aceștia își vor confecționa propriul instrument de percuție cu materialele puse la dispoziție de noi.”, transmit organizatorii.

Până în prezent și-au anunțat prezența 30 dintre elevii Școlii Anima Sibiu și 26 dintre copilașii care învață la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, toții fiind în ciclul primar.

Acest atelier se adresează atât claselor de școală, cât și familiilor care vor să participe împreună și să descopere muzica. Vârsta minimă recomandată: 6 ani.

Foto: arhivă

Comentariile sunt închise.