Ruxandra Cibu Deaconu: Sper să pot reuși, în anii pe care îi voi dedica politicii, să pun un accent suficient de mare pe rolul femeilor în viața publică din Sibiu
Perspectivele și vocile femeilor din România, voci care adesea lipsesc de pe agenda politică. Aceasta este esența studiului ”Grija pentru democrație: Interesele politice ale femeilor 2024” care s-a concretizat printr-un sondaj la nivel național, un sondaj care a urmărit interesele politice ale femeilor, profilul acestora electoral, prioritățile lor legislative și bugetare și opiniile cu privire la reprezentarea politică.
Femeile conduc lumea și, totodată, au nevoie de atenție și de susținere. Răspunsurile femeilor din România, în acest studiu, arată clar (78% spun asta) că numărul femeilor implicate în politică este prea mic. Tot la fel de multe sunt de părere că ar genera mai puțină discriminare dacă ar fi implicate mai multe femei în politică.
La evenimentul organizat de către Centrul FILIA, pentru lansarea acestui studiu, în cadrul Parlamentului României, împreună cu Comisia pentru tineret şi sport din Camera Deputaților, Ambasada Republicii Federale Germania în România, Comisia Europeană, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Ambasada Suediei în România și Ambasada Canadei în România, având în același timp susținerea mai multor ambasade, la care a participat ca invitat și președintele USR, Cătălin Drulă, Ruxandra Cibu Deaconu, președinta USR Sibiu, a avut onoarea să se întâlnească cu Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, cu care a discutat despre cât de important este rolul femeilor în societatea noastră și cât de mult trebuie să avansăm cu modul și gradul de reprezentare a femeilor în viața orașelor, dar și despre ajutorul de care au nevoie familiile cu copii, pe care statul nu-i susține nici pe departe pe cât ar fi nevoie.
De asemenea, întâlnirea Ruxandrei Cibu Deaconu cu Excelența Sa Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în România, s-a concretizat printr-un schimb de idei foarte utile pe tema modului în care Canada reușește să administreze problema creșelor astfel încât să fie un sprijin real pentru familii.
„A fost un eveniment reușit, care a adus mai aproape, în conștiința unora dintre noi, faptul că prezența femeilor în societate, în politică, este esențială și la fel de importantă ca existența femeii în viața unei familii. Sper să pot reuși, în anii pe care îi voi dedica politicii, să pun un accent suficient de mare pe rolul femeilor în viața publică din Sibiu, pe valoarea uriașă pe care femeile o pot oferi acestui oraș”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu, candidat al USR Sibiu la funcția de primar al Municipiului Sibiu.


Comentariile sunt închise.