Viceprimarul PNL al orașului Miercurea Sibiului, Ioan Ludoșan, s-a alăturat echipei PSD Sibiu.
„Am decis să mă alătur echipei PSD Sibiu pentru a implementa proiecte în folosul comunităților din Miercurea Sibiu și cele două sate aparținătoare – Apoldu de Sus și Dobârca. Consider că se pot face mult mai multe lucruri. Este nevoie de dinamism, voință, asumare și de a ști și a avea capacitatea să lucrezi în echipă.
Sunt profesor de matematică-informatică, științe exacte, unde nu poți să minți, de aceea niciodată nu am mințit oamenii și le spun acum că, alegându-mă pe mine ca primar, împreună cu echipa de consilieri pe care o propun, vom reuși să facem din Miercurea Sibiului, într-adevăr, un oraș european.
Am primit foarte multe mesaje și am avut discuții cu foarte mulți locuitori din Miercurea Sibiului și din cele două sate, Dobârca și Apoldu de Sus, care mi-au cerut să fac pasul acesta pentru că lucrurile avansau într-un ritm extrem de lent și de aceea am rămas atât de în urmă, raportat la celelalte orașe din județul nostru.
Am ales echipa PSD pentru că PSD este un partid mare, un partid important, serios, care întotdeauna a sprijinit oamenii și comunitățile din care aceștia fac parte.
Le mulțumesc tuturor locuitorilor din Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus și Dobârca pentru sprijin și promit că nu îi voi dezamăgi niciodată”, a declarat Ioan Ludoșan, viceprimarul orașului Miercurea Sibiului.

„Îi mulțumesc mult domnului viceprimar pentru faptul că a ales echipa noastră! Sunt sigur că va câștiga Primăria orașului Miercurea Sibiului și îl asigur că îi vom sprijini toate proiectele pe care dorește să le implementeze pentru comunitățile din Miercurea Sibiului și satele aparținătoare.”, a spus Bogdan Trif.
Am cerut un punct de vedere privind această plecare de la PNL la PSD, primarului Orașului Miercurea Sibiului, edil PNL, Ioan Troancă:
„A spus că vrea să candideze. Este foarte bine pentru mine și echipa PNL Miercurea, deoarece au rămas cei mai buni. A avut toată libertatea să arate ce poate, dar în 3 mandate de viceprimar nu a avut nici o inițiativă. Făcea doar ce i se spunea, fără a-și asuma ceva personal.
Îi mulțumesc pentru colaborare.
Greșala mea este că am prea mare încredere în cei cu care lucrez, dar Dumnezeu mă scapă la timpul potrivit de cei infideli și dornici de mărire.
Tot ce sa făcut în Miercurea, Apold și Dobârca, sunt exclusiv proiectele mele.
Eu nu am alte activități, mă dedic în continuare trup și suflet Miercurenilor mei.
Cu ajutorul Domnului, vom merge mai departe fără probleme.
Dumnezeu să binecuvânteze Miercurea, Apoldu și Dobârca!”, a declarat Ioan Troancă, primarul orașului Miercurea Sibiului, jurnaliștilor noștri.

Comentariile sunt închise.