Gheorghe Roman, actualul primar Municipiului Mediaș, și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat în fruntea administrației locale. Cu sprijinul Partidului Național Liberal (PNL) și al unei echipe dedicate, Roman își propune să continue proiectele începute și să aducă noi inițiative pentru dezvoltarea comunității.
„Dragi medieșeni,
în urma dialogului pe care l-am avut în ultima perioadă cu mulți dintre dumneavoastră, în urma consultărilor pe care le-am purtat cu reprezentanți ai cultelor religioase,ai instituțiilor de învățământ și de sănătate, ai mediului de afaceri, ai asociațiilor, fundațiilor și cluburilor sportive din oraș, am luat decizia de a candida pentru un nou mandat de primar al Municipiului Mediaș.
Am luat această decizie, în primul rând pentru a duce la bun sfârșit numeroasele proiecte pentru care eu și echipa mea am reușit să obținem finanțare și care acum sunt în derulare, dar și pentru a derula alte proiecte noi de anvergură extrem de importante pentru Mediaș.
Vă multumesc tuturor celor care mi-ați transmis mesaje de susținere și, în același timp, le mulțumesc colegilor mei din PNL Mediaș și Sibiu pentru ca au aprobat cu unanimitate de voturi candidatura mea pentru funcția de primar și a colegilor mei pentru funcțiile de consilieri locali și județeni.”, a transmis Gheorghe Roman, primarul Municipiului Mediaș, prin intermediul paginii sale de Facebook.


Comentariile sunt închise.