Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea de comemorare a victimelor din clubul Colectiv

Astăzi, jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine publică și de protecție a participanților la manifestarea de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, în zona centrală a municipiul Sibiu.

Activitatea se va desfăşura între orele 18.00 – 20.00 și are avizul comisiei de avizare constituită la nivelul Primăriei Municipiului Sibiu. Conform estimărilor organizatorului vor participa aproximativ 300 de persoane iar traseul de deplasare va fi: Piaţa Mare – B-dul Nicolae Bălcescu – str. Tribunei – str. Mitropoliei (oprire în faţa catedralei Mitropolitane) continuare str. Mitropoliei – str. S.V. Brukenthal – Piaţa Mare.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată), măsurile de ordine publică la locul de desfășurare a mitingului vor fi asigurate de către efective ale Jandarmeriei Sibiu, în vederea desfășurării în condiții de legalitate, prevenirea tulburării ordinii publice și protecția participanților la adunare.

Jandarmeria Sibiu reamintește că, în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, participanţii la adunările publice sunt obligaţi:

– să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii acestora sau organele de ordine;

– să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;

– să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau organele de politie;

– să nu participe la adunări publice in stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi alcoolice sau droguri.

De asemenea este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranţilor, cu scopul de a perturba desfăşurarea normala a acestora.

Jandarmeria mulţumeşte cetăţenilor că înţeleg necesitatea de a se manifesta în mod paşnic şi civilizat și își reafirmă disponibilitatea de a sprijini exprimarea acestor drepturi fundamentale.

Lasă un răspuns