Ziua de 24 aprilie le-a purtat pașii reprezentanților ADI Eco către Grădinița Școlii Gimnaziale nr.21 din Sibiu.
„Am întrat timizi la început căci, la liniștea care era în sala de clasă, am crezut că nu e niciun copilaș acolo.
Spre surprinderea noastră erau muuuuulllțțți copilași înăuntru și mare ne-a fost surprinderea să vedem că ne așteptau liniștiți, dar totuși fremătând de nerăbdare.
Erau deja pregătiți cu informații despre colectarea separată a deșeurilor și cu exemple.
Au primit cărticele de colorat, pentru a păstra imaginea vie a super eroilor atunci când îi vor colora.
Așa multe chiote de bucurie și entuziasm nu am auzit în nicio grădiniță. Super eroii au fost copleșiți de afecțiunea arătată de cei mici.
Harnici de fel și curioși, ne-au povestit cum fac ei acasă colectarea separată a deșeurilor și cum au fost cu o zi înainte să facă o acțiune de ecologizare în jurul grădiniței.
A doua zi după vizita noastră cei mici au colorat cu spor. Am primit și dovada de la doamna educatoare.
Mici și harnici
Vă mulțumim frumos.”, au transmis aceștia.
PUBLICITATE
PUBLICITATE




Comentariile sunt închise.