Daniela Cîmpean: A doua zi a Sfintelor Paști a fost dedicată obiceiurilor, jocului și cântecului popular din mândra Țară a Făgărașului, reunite într-un spectacol al Ansamblului “Comorile Arpașului”

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean (care candidează din partea PNL pentru aceeași funcție la alegerile locale din 9 iunie) alături de vicepreședintele CJ- Marcel Luca și de ministrul Culturii- Raluca Turcan, au participat la spectacolul organizat de către autoritățile comunei Arpașu de Jos în cea de-a doua zi de Paști.

PUBLICITATE

Publicitate

„A doua zi a Sfintelor Paști a fost dedicată obiceiurilor, jocului și cântecului popular din mândra Țară a Făgărașului, reunite într-un spectacol al Ansamblului “Comorile Arpașului” la care am participat alături de doamna Raluca Turcan, ministrul culturii, si domnul Marcel Luca, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
Sala de spectacole a Căminului Cultural din Arpașu de Jos a fost neîncăpătoare pentru sutele de locuitori din Arpașu de Jos, Arpașu de Sus și Nou Român veniți să se bucure de obiceiurile ce amintesc de începutul aratului, urcatul oilor la munte, Sânziene sau seceriș.

PUBLICITATE

Publicitate

Ansamblul “Comorile Arpașului” aniversează 15 ani de activitate, coordonat fiind de cunoscuții dansatori și coregrafi Alesea și Ovidiu Sas, de la Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului.
 Felicitări gazdei noastre Constantin Vacariu, primar al comunei Arpașu de Jos, atât pentru buna organizare a evenimentului, cât și pentru constanta implicare în conservarea și promovarea datinilor, asigurându-se astfel că de jocul și cântecele bunicilor se vor bucura și generațiile următoare!”, a transmis Daniela Cîmpean.

 

 

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.