Video- Elitele masculine sibiene s-au reunit în volumul „Personalități de referință ale Sibiului”

Zeci de bărbați cu functii și recunoaștere publică au asistat la evenimentul de aseară, dedicat lansării volumului „Personalități de referință ale Sibiului”. Prima personalitate al cărui interviu se regăsește în paginile acestei cărți este Înalt Prea Sfințitul Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Printre personalitățile de elită se numără doctori, cadre universitare, politicieni, oameni de afaceri, antreprenori sau jurnaliști. Lucrarea a fost realizată de lectorul universitar doctor Ioana Bărbulescu și purtătorul de cuvânt al Universității Lucian Blaga, Teodor Boantă. 

Timp de șase luni studenții specializărilor Jurnalism și Comunicare și Relații Publice, sub atenta îndrumare a coordonatorilor Ioana Bărbulescu și Teodor Boantă au lucrat la realizare acestor interviuri și au „scos” tot ce este mai bun de la acești oameni reprezentativi pentru Sibiu. Rezultatul muncii lor este volumul „Personalități de referință ale Sibiului”,proaspăt scos de sub tipare și a cărui inaugurare a fost aseară.

Dacă ar fi să ne referim la câteva nume reprezentative, aș menționa Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Părintele Constantin Necula, Bogdan Trif- comisarul șef al Gărzi de Mediu, Lucian Radu- fostul prefect al județului Sibiu, Horațiu Marin- subprefectul județului Sibiu, viceprimarul Sibiului Răzvan Pop, jurnalistul Răzvan Marcu, rectorul Universității Lucian Blaga- Ioan Bondrea, directorul Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, Constantin Chiriac sau Robert Blaj- directorul Direcției Silvice Sibiu.

"Personalităti de referință sibienie"Zeci de personalități sibiene s-au întâlnit într-o singură carte. Medici, Politicieni, Preoți, Oameni de Afaceri sau Cadre Universitare au fost prezenți vineri 24 noiembrie la Teatrul Gong pentru a sărbători lansarea volumului "Personalităti de referință sibienie", coordonat de Ioana Bărbulescu și Teodor Boantă. Corul Facultății de Teologie au colindat publicul în deschiderea evenimentului. Atmosfera a fost întreținută și de către copiii de la școala de dans "Forever", formația Harmony și interpretul de muzică populară Cătălin Pilea.

Posted by Sibiul în Imagini on 24 Noiembrie 2017

Seara  a debutat prin intermediul recitalului Cvartetului Intermezzo. Evenimentul a fost presărat și cu câteva momente artistice. Interpretul de muzică populară, Cătălin Pilea și formația Harmony au întreținut atmosfera.

„Aș vrea să îi felicit pe cei doi colegi ai mei, Ioana Bărbulescu și Teodor Boantă pentru că au dus mai departe acest proiect, inițiat cu 12 ani în urmă și pentru că au dat dovadă de răbdare și de tenacitate în a face o selecție a personalităților masculine sibiene și în a-i convinge să realizeze aceste interviuri minunate, care se regăsesc în această carte.  Cred că este normal ca în prezent și în timpul vieții să recunoaștem aceste personalități și să le dedicăm măcar un album și o seară pentru a-i felicita și a le spune că suntem mândrii că facem parte din acest oraș și că suntem contemporani cu dânșii. M-am uitat cu atenție  peste interviurile din acestă colecție și remarc cu mândrie că sunt mici excepții, în care personalitățile intervievate să nu aibă legătură cu Universitate Lucian Blaga din Sibiu”, a ținut să precizeze Livia Ilie, prorector au universității sibiene.

 

 

Lasă un răspuns