Așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, organizatorii Maratonului Internațional Sibiu și în acest an poarta, locul străbătut de cei aproximativ 9000 de alergători, este realizată într-un mod inedit. Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, 𝗣𝗼𝗔𝗥𝗧𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗮𝘁𝗼𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 va fi realizată de către Rena Rädle și Vladan Jeremić, doi artiști internaționali. Organizatorii au pregătit și un tur al acestui obiectiv de artă.
Artiști: Rena Rädle & Vladan Jeremić
Curatoare: Iris Ordean
Coordonator Galeria RAFT: George Roșu
PUBLICITATE
„Poarta, pe care, așa cum v-am obișnuit, o îmbrăcăm mereu într-o formă de artă nouă, a fost realizată de doi artiști internaționali, pe care vă invităm să-i cunoașteți și să descoperiți povestea porții în zilele care urmează. În demersul realizării acestei porți, au intervievat organizatorii maratonului, au extras diverse elemente relevante și, pe baza acestora, au construit desenele pe care le veți vedea în timpul evenimentului. Este prima colaborare a Maratonului Internațional Sibiu cu artiști internaționali și sperăm să fie de impact și să placă participanților noștri. Acesta este un demers pe care maratonul îl va susține și în edițiile următoare. Ne dorim să facem din acest eveniment un prilej prin care comunitatea artistică să se poată manifesta și să aibă o voce și mai prezentă în comunitate, într-un context mai inedit, deoarece nu toată lumea se gândește la un maraton ca la o formă de expunere artistică. Cei doi artiști sunt din Berlin, respectiv din Serbia.”, a spus în cadrul conferinței de presă, Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu și directoarea generală a Maratonului Internațional Sibiu.
PUBLICITATE

În acest an, curatoarea proiectului Iris Ordean, i-a invitat pe artiștii Rena Rädle & Vladan Jeremić să transforme poarta într-o narațiune vizuală, rezultatul unei rezidențe pe care artiștii au efectuat-o în Sibiu și în zonele din împrejurimi. Motivele lucrării rezultate se referă la observațiile pe care Rena și Vladan le-au făcut în timpul șederii lor de cercetare la Sibiu. Prin designul porții, ei prezintă o interpretare artistică a maratonului; motivele sunt o transpunere a discursului despre eveniment, societatea urbană și contradicțiile sale. Compoziția în sine este susținută de motive vegetale imaginare, care, echipate cu picioare și pantofi de alergat, se alătură maratonului ca și alergători.
Pe cei doi artiști 𝗥𝗲𝗻𝗮 𝗥ä𝗱𝗹𝗲 & 𝗩𝗹𝗮𝗱𝗮𝗻 𝗝𝗲𝗿𝗲𝗺𝗶ć, îi puteți cunoaște joi, 23 mai, ora 17:00 în Piața Mare, unde vor realiza un tur ghidat al porții Maratonului. După turul din Piața Mare, vor porni spre Centrul Cultural German unde va avea loc prezentarea volumului de benzi desenate You Go Turtle Go.
PUBLICITATE
Rena Rädle & Vladan Jeremić sunt artiști ale căror lucrări orientate spre cercetare cuprind instalații și intervenții artistice în spațiul public. În practica lor colaborativă, Rena & Vladan explorează relația dintre artă și politică, dezvăluind contradicțiile societăților actuale. Ei folosesc tehnici ușor de reprodus și distribuit, cum ar fi desenul și tipăriturile, pecum și materiale simple, cum ar fi textilele, cartonul și lemnul. Artiștii insistă asupra valorii de întrebuințare a producției lor artistice și asupra conștiinței sociale și ecologice. Ei dezvoltă potențialul transformator al artei în contextul luptelor sociale și în colaborare cu mișcările sociale.



Comentariile sunt închise.