Ministrul Culturii, Raluca Turcan, consideră despre Cisnădie că a avut neșansa unui consiliu local dezechilibrat, concentrat pe propriile interese, cu unic scop de a-l împiedica pe primarul Gheorghe Huja să își facă treaba responsabil.
„La Cisnădie, continuitatea proiectelor de dezvoltare este miza reală a alegerilor locale de duminică. Și aici faptele vorbesc, și aici primarul și organizația liberală au perfomat. Condițiile, însă, au fost diferite!
Orașului care oferă locutorilor săi facilități publice precum patinoar, ștrand, sala polivalentă, care a atras zeci de finanțări nerambursabile, i-au făcut deservicii de imagine chiar cei obligați prin jurămintele de consilieri să-l protejeze. Au încercat să minimalizeze realizări, să contrazică evidențe, să mistifice realități.
Una dintre condițiile pentru ca Cisnădia să nu se despartă de drumul pe care a pornit și care a schimbat viață oamenilor este o majoritate sigură în Consiliul Local Cisnădie.
Faptele se văd, așa cum bine spunea Gheorghe Huja! Nu se vede, însă, decât când e prea târziu, răutatea!
Le-am spus oamenilor astăzi un lucru pe care îl cred cu tărie: județul Sibiu se mândrește cu Cisnădia!Și i-am îndemnat să se mândrească și ei, indiferent de zgomotul de fond al altora!
Consiliul Județean Sibiu a facut echipă cu Gheorghe Huja în proiecte vitale ale orașului, iar drumul Sibiu-Cisnădie e doar un exemplu! Nu ne oprim! Mergem înainte, împreună cu primarul orașului și alături de viitorii consilieri județeni liberali pe care Cisnădia îi va avea în mandatul următor.
Cisnădie merită un Consiliu Local care să muncească pentru ei!
Cisnădie merită un Consiliu Loc PNL!
Gheorghe Huja, primar pentru un nou mandat la Cisnădie!”, a transmis Daniela Cîmpean.
„Noi știm ce avem de făcut aici la Cisnădie! Dar ne face plăcere să vă revedem, de asta am venit!, asta ne-au spus astăzi vecinii noștri de la Sud de Sibiu!
La Cisnădie, oamenii nu vor să parieze pe experimente administrative! Își pun încrederea în cel care le-a fost dedicat ani la rând! Își pun încrederea în experiența echipei liberale și în unitatea ei! Cred că ultimii 4 ani au fost grăitori pentru importanța unui consiliu local omogen. Unde nu există un scop comun, o viziune potrivită și interes real pentru binele comunității, progresul este imposibil.
Cisnădia a avut neșansa unui consiliu local dezechilibrat, concentrat pe propriile interese, cu unic scop de a-l împiedica pe primarul Gheorghe Huja să își facă treaba responsabil! Nu au reușit! Orașul a cunoscut investiții fără precedent: străzi modernizate, spital dotat cu aparatură nouă, teren de sport, parc fotovoltaic, rețele de iluminat și canalizare modernizate.
În 9 iunie, oamenii
ȘTIU deja că vor pune ștampila pe dezvoltare, pe performanță, pe rezultate!
Cisnădia votează liberal!”, este de părere și ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Comentariile sunt închise.