Cod Portocaliu în județul Sibiu: Avertizare de vreme severă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu pentru județul Sibiu, valabilă în intervalul orar 16:35 – 17:45. Se așteaptă averse torențiale acumulând 25-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Recomandări pentru populație:

  1. Curățați șanțurile și rigolele pentru a facilita evacuarea apelor pluviale.
  2. Evitați traversarea și apropierea de râuri în cazul creșterii debitelor.
  3. Evitați adăpostirea sau trecerea pe lângă copaci, stâlpi, panouri publicitare și construcții instabile.
  4. Sistați activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime.
  5. Închideți ferestrele locuințelor și altor construcții.
  6. Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Consultați ghidurile de pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” pentru informații detaliate despre cum să reacționați în timpul și după o furtună: Ghid furtună.

Comentariile sunt închise.