Pentru prima dată în istoria Festivalului Tuberozelor va avea loc și o competiție sportivă, pe care organizatorii o numesc Crosul Inimi și Tuberoze. Activivitatea este programată sâmbătă, 3 august, începând cu ora 09.00
„Ideea acestui concurs este una foarte noua, asa ca inca nu am toate detaliile. Zilele astea vreau sa testez traseul si sa stabilim, impreuna cu colegii mei social democrati, dar si cu voluntari, toate detaliile. Vrem sa iasa un concurs grozav, sa ne ridicam la nivelul evenimentului dedicat minunatei flori. Avem un manager local excelent, asa ca facem echipa pentru un eveniment care se anunță a fi si el unul reusit.”, a declarat senatorul Claudiu Mureșan, unul dintre inițiatorii acestei activități sportive.
Vor fi aprox 6 km, puncte de hidratare pe traseu, se va alerga intre Hoghilag si Prod, iar la Prod, participantii vor primi ca si premiu intrarea la un branch unde vor putea gusta bunatati locale. Traseul de alergare străbate peisaje rurale pitorești, trecând pe lângă câmpurile de tuberoze și zonele verzi ale comunei.
„Participanții au ocazia să se bucure de frumusețea naturală a locului și de mirosul inconfundabil al florilor. Inca nu am decis cati participanti vom accepta la start, dar sigur vom fi nevoiti sa limitam Numarul acestora. Modalitatea de inscriere va fi anuntata zilele urmatoare. Ora de start va fi probabil ora 9, traseul se poate parcurge lejer intr o ora, poate putin peste pentru cei mai “lenesi”. Crosul se va numi “Inimi și Tuberoze” si este o initiativa a Echipei de inimi, un proiect al Partidului Social Democrat, si Primaria Hoghilag. Concursul de alergat la Festivalul Tuberozelor din Hoghilag este mai mult decât o competiție sportivă; este o sărbătoare a comunității, a naturii, a sportului și a tradițiilor locale. Concursul de alergat la Festivalul Tuberozelor va aduna participanți de toate vârstele, de la copii la adulți, oferind o oportunitate de socializare și recreere pentru localnici și vizitatori. Abia astept sa ne vedem!”, a mai precizat senatorul Claudiu Mureșan pentru publicația noastră.

Festivalul Tuberozelor va avea loc în perioada 3- 4 august.

Comentariile sunt închise.