Gheorghe Călin: După ani de străduință și un volum foarte mare de muncă, cel mai dorit proiect atât de mine, cât și de gurăni a devenit realitate cu sprijinul și implicarea colegilor Liberali!

Primarul comunei Gura Râului, Gheorghe Călin, a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin programul național de investiții “Anghel Saligny” contractul pentru cea mai mare finanțare din istoria comunei sibiene. 30 milioane lei (6 milioane de euro) vin spre comuna nostră pentru proiectul ,,Sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv branșamente, precum și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale”.

PUBLICITATE

Publicitate
„După ani de străduință și un volum foarte mare de muncă, cel mai dorit proiect atât de mine, cât și de gurăni a devenit realitate cu sprijinul și implicarea colegilor Liberali!

Mulțumesc Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu,
Mulțumesc Raluca Turcan Ministrul Culturii,
Mulțumesc Adrian Ioan Veştea Ministrul Dezvoltării , pentru sprijinul necondiționat.
Am promis gurănilor că mă voi implica pentru bunăstarea comunei până în ultima zi de mandat și iată că înainte cu câteva zile de predarea mandatului sunt mulțumit sufletește că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință pentru dezvoltarea și bunăstarea acestei minunate comune!”, a transmis Călin Gheorghe, primarul comunei Gura Râului.

 

PUBLICITATE

Publicitate

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 7 Octombrie 2024, iar până astăzi au fost introduși 500 metri liniari de conductă de la locul de construire al SRM-ului până la intrarea în comuna de la cimitir.
Termenul de execuție este de 12 luni, adică 7 Octombrie 2025.

Comentariile sunt închise.