Foto – Dumitru Beschiu, candidat PSD la Camera Deputaților, susține tradițiile și dezvoltarea durabilă în Mărginimea Sibiului (PE)
CMF 11240017
Dumitru Beschiu, candidat din partea PSD Sibiu la Camera Deputaților, pune în centrul activității sale de campanie dialogul cu locuitorii din Mărginimea Sibiului, o regiune încărcată de istorie și tradiții străvechi. Cu localități emblematice precum Jina, Poiana Sibiului, Rod, Tilișca și Săliște, Mărginimea Sibiului reprezintă o adevărată comoară a identității românești, unde timpul pare că s-a oprit, iar tradițiile sunt păstrate și respectate cu sfințenie.
În timpul întâlnirilor cu oamenii din aceste comunități montane, Dumitru Beschiu și echipa PSD Sibiu au avut ocazia să descopere povești impresionante despre viața de zi cu zi, despre păstorit și despre meșteșugurile transmise din generație în generație. Valorile locale și modul autentic de viață sunt aspecte pe care Beschiu își propune să le susțină și să le promoveze la nivel național, având ca scop păstrarea acestor comori culturale într-o lume din ce în ce mai modernizată.
PUBLICITATE
„Mărginimea Sibiului este o zonă unică în România, iar fiecare discuție cu localnicii de aici ne reamintește cât de prețioase sunt tradițiile noastre. Scopul nostru este să asigurăm un echilibru între dezvoltarea durabilă a acestor comunități și protejarea moștenirii lor culturale. Avem nevoie de politici care să sprijine păstoritul, meșteșugurile tradiționale și activitățile specifice zonei, astfel încât aceste tradiții să fie transmise și generațiilor viitoare”, a declarat Dumitru Beschiu.
PUBLICITATE
Echipa PSD Sibiu este activă în promovarea valorilor locale și distribuie materiale informative pentru a face cunoscută importanța acestor tradiții, ascultând totodată nevoile oamenilor din zonă. „Doar împreună putem construi un viitor în care dezvoltarea economică și respectul pentru tradiții merg mână în mână. Mărginimea Sibiului merită să fie sprijinită și respectată ca un tezaur viu al culturii românești”, a adăugat Beschiu.
Împreună pentru Mărginimea Sibiului, împreună pentru România!
CMF 11240017
PUBLICITATE




Comentariile sunt închise.