Raluca Turcan: Mi se pare nedemn să-l comparăm pe Nicolae Ciucă cu orice alt candidat de acum la Președinția României

Sala Redal Expo din Sibiu a fost gazda unui eveniment important vineri, 15 noiembrie, unde peste 700 de liberali din toate colțurile județului Sibiu s-au reunit pentru a participa la prezentarea candidaților PNL Sibiu pentru alegerile parlamentare. În cadrul evenimentului, Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a avut un moment dedicat, în care și-a expus programul electoral. Atmosfera a fost una de mobilizare și susținere pentru echipa liberală, participanții având ocazia să afle mai multe despre proiectele și viziunea acestora pentru viitorul României. Nicolae Ciucă a vorbit despre planurile sale de dezvoltare a țării și despre importanța unei președinții care să sprijine progresul și stabilitatea.

PUBLICITATE

Publicitate„Dragi sibieni,
Dragi colegi liberali,
Bun găsit.

Stimate domnule președinte Nicolae Ciucă, bine ați venit în organizația liberală a celor mai bune rezultate.
De mai bine de zece ani, PNL are la Sibiu cel mai mare număr de parlamentari, cel mai mare număr de primari, este în topul organizațiilor liberale din România și este locul care a dat președintele României.
Niciunul dintre toate aceste rezultate nu a fost întâmplător. Fiecare dintre ele s-a bazat pe încrederea sibienilor și pe truda celor din această sală.

 

PUBLICITATE

Publicitate

Vreau să-i mulțumesc Danielei Cîmpean pentru tot ceea ce a spus. Să-i mulțumesc, de asemenea, ei și primarilor noștri pentru tot ceea ce au făcut, pentru parteneriat. Acest tip de relație a făcut ca în județul Sibiu, în ultimii X ani, să ajungă proiecte în valoare totală de X milioane de euro!
Așa judecăm noi eficiența! Nu prin vorbe, nu prin povești!
Și tot așa o judecă și sibienii!

Domnule președinte, prima condiție pentru a-i convinge pe alții de ceva este să fim noi convinși. Ei bine, mesajul Sibiului către toți colegii liberali din țară, către alegătorii noștri, este simplu: NICOLAE CIUCĂ ESTE PREȘEDINTELE DE CARE ROMÂNIA ARE NEVOIE!
Iată și de ce:

PUBLICITATE

Publicitate

Fiindcă-și iubește țara! Meseria lui este despre asta, este despre a-ți servi patria și, mai ales, este despre a-ți demonstra iubirea de țară prin fapte și sacrificii.
Este simplu să judeci eroismul din fața televizorului, să împarți dreptatea de pe canapea. Mă întreb și vă întreb însă: câți dintre deontologi au auzit zgomot de armă altfel decât în vreun film artistic? Câți l-au auzit în realitate și câți au fost nevoiți să-i salveze pe alții din calea gloanțelor sau să se salveze?
În ochii românilor de bun-simț, militarii sunt și vor rămâne respectați printr-o calitate pe care nicio altă meserie nu o are: asumarea eventualității sacrificiului suprem!

Nicolae Ciucă este președintele de care România are nevoie fiindcă este cinstit!
Fiindcă este familist!
Fiindcă este credincios!
Fiindcă este educat și pregătit! Și, spre deosebire de alții, dovedește că este educat prin comportamentul de zi cu zi, dar și prin diplome.
Trebuie să recunosc că mi se pare nedemn să-l comparăm pe Nicolae Ciucă cu orice alt candidat de acum la Președinția României. Însă, ne convine sau nu, suntem în această situație și trebuie să vă spun că, după părerea mea, a fi cel mai frumos dintre urâți nu este un motiv de mândrie!
Nicolae Ciucă a fost șef de promoție. A devenit general. A fost, așadar, mereu, cel mai bun dintre cei buni. Ei bine, fiind cel mai bun dintre cei buni, e limpede că este și cel mai bun dintre cei mai puțin buni care ni se perindă prin față la alegerile prezidențiale! Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat la Președinția României!
Și dacă toate motivele de mai sus nu sunt îndeajuns, cu modestie, adaug unul: Nicolae Ciucă are alături Partidul Național Liberal!

Știu că și la Sibiu intrarea la guvernare alături de PSD a stat în gât multora.
Mi-a stat și mie!

Să nu credeți că mi-a fost ușor să stau la masă cu partidul împotriva căruia am ieșit pe străzile Sibiului. Să nu credeți că am uitat de Ordonanța 13, de „alta întrebare”, de câte și mai câte…
Dar suntem creștini. A ierta și a îndura sunt cele mai grele, dar și cele mai bune lucruri pe care un credincios le poate face în viață.
România a avut nevoie de o guvernare stabilă, imposibilă altfel.
Recunosc: am avut indiciile unei mari minciuni, aceea a unui PSD reformat. Iar în ultimul an, acestea au devenit certitudini. PSD nu a renunțat la vechile sale obiceiuri, ci a învățat să le ascundă mai bine!
Italienii au o vorbă: „Il diavolo non può nascondere la sua coda.”– diavolul nu-și poate ascunde coada.
Mascate cu măsuri de suprafață, cu acțiuni de PR, cu lideri aparent mai simpatici (sau mai frumoși între urâți), relele PSD-ului sunt tot acolo!
Dar viața se înțelege privind înapoi și se trăiește privind înainte!
România de mâine are nevoie de ce este mai bun. Reformele nu pot aștepta să-și termine unii meditațiile ori ca unii sau unele să le înceapă!
Să nu mă înțelegeți greșit! Nu mă preocupă ca PSD-ului sau USR-ului, sau altor partide să le meargă prost. Mă interesează ca românilor să le meargă bine!

Iar asta poate face un Parlament format din oameni integri și un președinte responsabil!

PNL Sibiu propune o echipă competentă nu doar să participe la reforme, ci chiar să le inițieze.

Iată-i:
VIRGIL POPA, antreprenor, fost viceprimar al Sibiului timp de 9 ani. Probabil unul dintre cei mai respectați oameni de afaceri ai acestui oraș și unul dintre cei mai îndrăgiți liberali.
CHRISTINE THELLMANN, specialistă în fonduri europene, deputată, fost viceprimar al municipiului Mediaș. Christine este omul pe care-l cunoaște tot nordul județului, care și-a dedicat mandatul proiectelor Mediașului și comunităților din zonă.
CRISTIAN ROMAN, directorul Spitalului TBC, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, fost prefect de Sibiu, fost director al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Un om care s-a pus în serviciul public și care în toate funcțiile a obținut rezultate. De altfel, parteneriatul Daniela Cîmpean-Cristian Roman a făcut ca astăzi Spitalul TBC să aibă toate pavilioanele renovate și modernizate!
ADRIAN VASIU, antreprenor, un tânăr care s-a regăsit în valorile liberale, care a legat prietenii în rândurile noastre, care ne-a câștigat încrederea și care și-a asumat să-și reprezinte generația. Este unul dintre tinerii care ni s-au alăturat în acești ani și care a înțeles cât de importantă este implicarea celor de vârsta sa!

ADRIAN RĂULEA, expert în fonduri europene, întărește reprezentarea tinerilor în echipa de candidați sibieni la Parlamentul României.
CORINA DĂNCILĂ, profesoară cu o activitate de 30 de ani, consilier local al Municipiului Sibiu, o luptătoare pentru educație de bună calitate.
CIPRIAN ȘTEFAN, directorul Complexului Muzeal Astra, cel mai perfomant și viu muzeu al României, un luptător pentru dezvoltarea societății prin cultură, prin recuperarea tradițiilor și întărirea identității noastre.
NICOLAE NEAGU, un om care, da, căruia această organizație îi datorează enorm. Dar nu numai pentru capacitatea lui de organizare politică, ci și pentru rezultatele în serviciul public. Este un om care înțelege mecanismele bugetare și care știe să le facă să lucreze în folosul comunităților noastre. Nicolae Neagu este președintele Comisiei de buget a Senatului României și secretarul general al acestei organizații. Este un om de a cărui experiență PNL Sibiu se folosește în toate proiectele publice și care a avut o contribuție importantă la edificarea temeliei pe care s-a construit organizația noastră județeană.

Acestia sunt, doamnelor și domnilor, candidații noștri, iar numele lor li se adaugă al meu. Sunt într-o echipă care reprezintă Sibiul prin ce are mai bun PNL!

Dragi sibieni,
Dragi prieteni liberali,
Angajamentul nostru față de comunitate este acela de susținere a acelor schimbări care vor determina:

  • creșterea performanței în administrația publică locală și centrală,
  • eficientizarea cheltuirii banului public,
  • consolidarea clasei de mijloc și sprijinirea întreprinderilor.

În plus, PNL Sibiu va lansa după alegeri un set de inițiative în direcții esențiale pentru sibieni și indicate de ei.
Vom chema toți parlamentarii să le susțină. Iată câteva dintre ele:

  • îmbunătățirea reglementărilor cu privire la jocurile de noroc și inițierea de măsuri privind combaterea dependenței. Cele mai multe tranzacții cu cardul din România sunt în zona jocurilor de noroc. Pariurile, jocurile de noroc, cazinourile online au devenit preocupări toxice majore în viața multor români, a multor sibieni. Iar dacă tranzacțiile cu cardul dovedesc că domeniul este fiscalizat, numărul acestora dovedește pericolul unor dependențe: tineri care cad în capcană, adulți care își joacă salariile, se împrumută și își pierd casele…
    La cererea oamenilor, PNL Sibiu va iniția un proiect de măsuri prin care tot acest fenomen să fie prevenit și ținut sub control.
  • măsuri privind depopularea. Potrivit estimărilor Diviziei pentru Populație a ONU, România va avea în anul 2050 – 16 milioane de locuitori. Vă întrebați, probabil, câți dintre aceștia vor reprezenta populație activă… Presiunea asupra infrastructurii de sănătate va fi enormă, presiunea asupra bugetelor, la fel.
    PNL Sibiu va propune o dezbatere publică amplă și serioasă, iar ulterior un set de proiecte care să preîntâmpine un dezastru.
  • calificarea și recalificarea rapide. Piața muncii este într-o dinamică fără precedent. Apar și dispar meserii cu rapiditate, iar românii trebuie să aibă la dispoziție mijloace de recalificare bine puse la punct. Schimbările de carieră de-a lungul vieții sunt mai prezente decât oricând în istorie, iar România trebuie să ofere mijloacele necesare prin care aceste schimbări să nu destabilizeze familiile.
    Știți că suntem cei care am susținut înființarea campusului dual din zona Cireșica. Este un pas important, dar vom iniția demersuri legislative care să ofere și altor comunități din țară oportunități similare.
  • combaterea consumului de droguri. România are o problemă majoră, iar sibienii ne-au vorbit despre asta. Senzația de neputință pe care o au familiile consumatorilor de droguri trebuie să determine acțiune! Nu vorbe! Acțiune!
    Sigur, văd că, teoretic, până și primul ministru actual știe despre problemă. A făcut din ea temă de referendum la nivel de București. Dar același prim-ministru ARE TOATE MODALITĂȚILE DE A FACE CEVA ACUM.
    PNL Sibiu a preluat aceste probleme de la oameni și va face din ele teme de dezbateri publice, ulterior teme de inițiative parlamentare. Sunt doar câteva, iar în elaborarea tuturor demersurilor avem – așa cum spunea Daniela Cîmpean – experiența a zeci de proiecte. Ba chiar avem experiența unor proiecte cu care astăzi văd că se împăunează alții. Dar, știți, cu penele altora te poți împodobi, însă nu poți zbura! Cei care merg prin județ și le spun oamenilor că au făcut și au dres nu vor ajunge departe!
    În fața sibienilor nu merge cu minciuna!

Doamnelor și domnilor,
Suntem în campanie electorală. Competitorii noștri au spus multe lucruri urâte, toate neadevărate despre PNL. Iar noi am spus multe lucruri urâte, TOATE ADEVĂRATE despre ei! Așa e campania.
Și dacă perioada asta spune ceva despre noi, ca oameni politici, alegerile vor spune ceva și despre românii care votează. Vor spune ce vor pentru țară, pentru comunități.

Sibienii sunt oameni decenți. Asta este una dintre calitățile care a ridicat acest județ și, din fericire, asta este una dintre calitățile care ne-a ridicat pe noi, liberalii. Fiindcă decența au găsit în fiecare demers al nostru.
Domnule Președinte Nicolae Ciucă, tot decența este una dintre calitățile care vă face nu doar candidatul nostru perfect, ci președintele de care România are nevoie!

Dragi prieteni liberali,
Președintele nostru, Nicolae Ciucă!”, a fost mesajul Ralucăi Turcan în cadrul evenimentului.

 

 

Comentariile sunt închise.