Fermă viticolă la Hoghilag pentru studenții Facultății de ȘAIAPM

Primarul comunei Hoghilag- Nicu Lazăr, prorectorului ULBS  pentru Administrare și dezvoltare infrastructură,- conf.dr.ing. Eugen Avrigean și directorul general- Florin Nicolae au semnat duminică, 12 Decembrie- cu Agenția Domeniilor Statului din București contractul de concesiune directă pe  o perioadă de 20 de ani, cu prelungire pe încă 10 ani, pentru 10 ha de teren situate în UAT Hoghilag. Obiectivul acestei inițiative este înființarea unei ferme viticole, unde studenții Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu să aibă la dispoziție o nouă bază de practică.

„Împreună cu domnul deputat Bogdan Trif am participat la sediul ADS București (Agentia Domeniilor Statului) la semnarea contractului de concesiune a unei suprafețe de teren de la ADS către ULBS (Universitatea Lucian Blaga Sibiu). Pe acest teren aflat în Hoghilag (fostele vii dinspre Prod) ,Universitatea va înființa o fermă viticola didactică. Se vor planta practic 10 ha vie ,se vor construi spații didactice și o cramă. Aducem astfele mediul academic spre Hoghilag și vom reînvia viticultura cu o tradiție de sute de ani, la noi.”, a transmis Nicu Lazăr.

Obiectivul de investiții va fi finanțat prin fonduri de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin programul de reconversie plantații viticole, cu începere din anul 2025.

Comentariile sunt închise.