Sebastian Suciu, fost deputat AUR Sibiu: Klaus Iohannis și-a dat oficial demisia, dar nu înainte de a mai sfida încă o dată poporul român

Am cerut un punct de vedere la foști sau actuali deputați și senatori de Sibiu. Sebastian Suciu (deputat AUR în perioada 2020-2024) a fost unul dintre parlamentarii care au răspuns solicitărilor noastre.

„Astăzi, Klaus Iohannis și-a dat oficial demisia, dar nu înainte de a mai sfida încă o dată poporul român. Dimineață, într-un gest cinic și provocator, a decorat judecătorii de la Curtea Constituțională, acordându-le onoruri militare ca un ultim act de complicitate cu cei care l-au protejat de răspundere în toți acești ani.

Într-un discurs arogant, Iohannis a încercat să pozeze în salvatorul națiunii, afirmând că își dă demisia pentru a nu arunca țara într-o criză politică. Realitatea este însă cu totul alta: el este chiar arhitectul crizei profunde în care se află România – o criză economică, socială și morală pe care a adâncit-o cu fiecare decizie iresponsabilă luată în cele două mandate ale sale.

Știm cu toții adevăratul motiv al fugii sale: dacă ar fi fost suspendat, și-ar fi pierdut toate privilegiile de fost președinte – pensia specială, vila de lux, protecția SPP pe viață și multe altele. Prin această demisie strategică, Klaus Iohannis încearcă să-și securizeze opulența pe spatele românilor. Dar noi nu vom permite acest lucru! Vom face tot ce este posibil pentru ca acest individ, care și-a bătut joc de țară timp de zece ani, să nu fie recompensat pentru sfidarea și trădarea sa – atât față de poporul român, cât și față de Constituția și interesele naționale ale României.

Lupta noastră nu se oprește aici! România trebuie să fie condusă de oameni care își iubesc țara, nu de cei care o vând bucată cu bucată!”, a declarat Sebastian Suciu.

Comentariile sunt închise.