Ruxandra Cibu Deaconu: Prim-ministrul Marcel Ciolacu și-a folosit influența și poziția pentru a obține o detașare în București pentru fiul său, Filip Andrei Ciolacu, medic rezident
Senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, susține că fiul premierului, Filip Ciolacu, ar fi fost detașat „pe pile” de la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș la Institutul Național pentru Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.
„În timp ce noi ne dăm de ceasul morții să găsim soluții pentru a păstra medicii în România, politicienii PSD sfidează bunul simț și își fac odraslele medici la cele mai bune spitale din România, umilindu-i pe cei mai buni la învățătură. Ciolacu dă cel mai rău exemplu posibil cu fiul lui, asta ca să le ofere și mai multe motive medicilor de valoare să plece din România.
„O metodă folosită pentru a obține un loc pe care nu au reușit să-l obțină prin învățătură”. Este descrierea perfectă făcută de un medic pentru ceea ce a făcut fiul prim-ministrului Ciolacu, pentru a „prinde” un loc la București, cu ajutorul ministrului Rafila.
Despre ce vorbesc aici? Prim-ministrul Marcel Ciolacu și-a folosit influența și poziția pentru a obține o detașare în București pentru fiul său, Filip Andrei Ciolacu, medic rezident. Pe baza notei obținute la rezidențiat, Ciolacu junior era pe locul 4.503 din 4.811 medici și fusese repartizat la Tg. Mureș. Nu i-a plăcut acolo și a călcat în picioare notele mult mai bune ale colegilor săi medici, cu susținerea caldă și înțelegătoare a ministrului Sănătății.
Așa cum tatăl lui și alți politicieni pesediști ne calcă pe toți în picioare zi de zi.
Ancheta făcută de jurnaliștii de la Snoop nu lasă niciun loc de îndoială privind traficul de influență din acest caz și confirmă apetitul familiei Ciolacu pentru favoritisme și corupție. Probabil că Nordis e doar vârful aisbergului în cazul lor.”, spune Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.