VIDEO – Nicu Ștefănuță: Țin la sănătatea sibienilor și am un mesaj simplu- Suntem prea săraci ca să ne permitem să ne îmbolnăvim de cancer
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, se află în aceste zile la Sibiu, unde participă la mai multe evenimente dedicate sănătății, un domeniu care l-a preocupat constant în activitatea sa la Bruxelles și Strasbourg. Acesta a fost prezent la Congresul Național de Psihiatrie, precum și la o întâlnire organizată de Raluca Turcan, vicepreședinta Camerei Deputaților, alături de personal medical, pentru a discuta despre vaccinarea tinerilor împotriva HPV. Discuțiile privind vaccinarea HPV vin în contextul unui proiect de lege inițiat de parlamentarii PNL Ovidiu Cîmpean, Nicoleta Pauliuc și RalucaTurcan, care propun extinderea gratuității vaccinului pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani, prin includerea acestuia în Programul Național de Vaccinare. În prezent, vaccinul este gratuit doar pentru tinerii de 11-18 ani. Inițiativa legislativă vizează, de asemenea, introducerea unui program național de screening.
„Sunt acasă cu treabă. Particip la mai multe evenimente legate de politici publice în domeniul sănătății, un domeniu care îmi este foarte drag. Am două evenimente astăzi, unul dintre acestea fiind realizat în cooperare cu deputata Raluca Turcan.
Am considerat ideea ei de a extinde vaccinarea împotriva virusului HPV – care provoacă cancer – pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani drept una foarte bună. Am susținut-o, deoarece sprijin toate ideile bune, indiferent de partea politică din care provin. Acesta este și avantajul de a fi independent din punct de vedere politic.
Consider că legea propusă este una bună și necesară. De ce? România are o incidență foarte mare a acestui tip de cancer și, din păcate, suntem printre primele locuri și la cancere pulmonare. Este o problemă care mă preocupă profund, iar, așa cum știți, sunt și membru al Comisiei pentru Sănătate a Parlamentului European.
Țin la sănătatea sibienilor și am un mesaj simplu: Suntem prea săraci ca să ne permitem să ne îmbolnăvim de cancer, iar prevenția este cheia pentru a ne salva de această boală nemiloasă. Acest proiect ar aduce un pas important în prevenție, prin vaccinare gratuită pentru un număr mai mare de cetățeni, inclusiv pentru băieți. Acest aspect este crucial, deoarece virusul HPV se transmite și pe cale sexuală.”, a spus Nicu Ștefănță.

Comentariile sunt închise.