Reducere de 10% la plata taxelor și impozitelor locale în Copșa Mică – ultima șansă până la sfârșitul lunii martie

Primăria orașului Copșa Mică reamintește locuitorilor că mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a beneficia de reducerea de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale. Această facilitate este valabilă doar până la sfârșitul lunii martie.

„Vă reamintim că doar până la sfârșitul lunii martie mai puteți beneficia de reducerea de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale. Începând cu luna aprilie, se vor percepe majorări de întârziere zilnice pentru restanțele din primul termen de plată”, a transmis Primăria Copșa Mică.

De asemenea, autoritățile locale au precizat că al doilea termen de plată este 30 septembrie, dată până la care va trebui achitată și cealaltă jumătate a sumelor datorate.

Locuitorii sunt încurajați să își achite taxele și impozitele cât mai curând pentru a beneficia de reducerile oferite și pentru a evita penalitățile.

Comentariile sunt închise.