FOTO- VIDEO Daniela Cîmpean despre Florin Neag: Este un manager care, dincolo de profesionalismul pe care întotdeauna l-a dovedit, a fost omul care a fost atent atât la nevoile pacienților, cât și ale colegilor cu care lucrează
Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu continuă să se dezvolte și să ofere servicii medicale de calitate, grație unei viziuni manageriale eficiente și a investițiilor susținute de Consiliul Județean Sibiu.
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă cu privire la activitatea managerului spitalului, Florin Neag: „Este un manager care, dincolo de profesionalismul pe care întotdeauna l-a dovedit, a fost omul care a fost atent atât la nevoile pacienților, cât și ale colegilor cu care lucrează. În felul acesta, a reușit să realizeze un management de succes în această instituție, iar oamenii sunt mulțumiți.”

Spitalul oferă asistență medicală de urgență în regim permanent (24/7) pentru psihiatrie adulți, psihiatrie pediatrică și neurologie pediatrică, alături de servicii de îngrijire în cadrul celor 9 secții de spitalizare continuă. De asemenea, instituția oferă spitalizare de zi prin camera de gardă, 5 paturi dedicate acestui regim și staționări de zi în cele două Centre de Sănătate Mintală (CSM) și în secția de recuperare neuropsihomotorie pentru copii.
Spitalul contribuie activ și la cercetarea științifică, în colaborare cu mediul universitar, iar resursele financiare interne sunt direcționate către dotarea cu aparatură, medicamente, materiale sanitare și formarea profesională a personalului.
Florin Neag, managerul spitalului, a subliniat importanța relației cu autoritatea tutelară:
„Spitalul aduce un plus de valoare actului medical și prin colaborarea strânsă cu mediul universitar, prin implicarea în activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul colectivului unității. Cu siguranță, toate celelalte investiții desfășurate, aflate în derulare sau în pregătire, sunt punți către pacienții noștri. Banii care merg în modernizarea clădirilor nu sunt ai spitalului în mod direct, astfel că resursa financiară realizată prin actul medical poate fi folosită pentru aparatură, medicamente, materiale sanitare, formare profesională și alte nevoi esențiale unui act medical modern. Avem un parteneriat fructuos cu Consiliul Județean Sibiu. Acest parteneriat, realizat între o unitate furnizoare de servicii medicale și autoritatea publică tutelară care o coordonează, poate fi dat drept exemplu de bună practică la nivel național. Sunt mulți colegi manageri din alte spitale care ne invidiază pentru buna relație și modul în care ne gestionăm dezvoltarea.”

Rezultate în creștere în 2024
Activitatea spitalului în anul 2024 reflectă rezultatele investițiilor și eforturilor personalului:
7.691 pacienți internați cu spitalizare continuă – creștere de 8,73% față de 2023;
816 pacienți tratați prin spitalizare de zi – creștere de 38%, datorată extinderii serviciilor în ambulatoriul integrat;
27.367 consultații în ambulatoriul de specialitate – creștere de 4,29% față de anul precedent.
Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu își consolidează astfel poziția ca un model de bune practici în domeniul psihiatriei și neurologiei pediatrice, dar și al managementului medical responsabil și eficient.

Comentariile sunt închise.