Daniel Minea a reprezentant comuna Râu Sadului la un schimb de bune practici cu reprezentanții Fundației Conservation Carpathia

În perioada 14–15 aprilie 2025, primarul comunei Râu Sadului, Daniel Minea, a participat la un schimb de bune practici organizat de Fundația Conservation Carpathia, alături de reprezentanți ai administrației județene și locale din Sibiu. Întâlnirea a avut ca obiectiv explorarea unor teme de interes major pentru viitorul durabil al comunităților montane, precum protecția mediului, reconstrucția ecologică a terenurilor afectate de defrișări sau calamități, promovarea producătorilor locali și susținerea educației ecologice și a mișcării în aer liber.

„Aceste discuții ne oferă oportunitatea de a învăța unii de la alții și de a identifica soluții concrete pentru provocările cu care ne confruntăm în zonele de munte. Am găsit inspirație și deschidere pentru proiecte care pot aduce beneficii reale comunității noastre, mai ales în ceea ce privește protejarea patrimoniului natural și promovarea produselor locale. Le mulțumesc pentru deschidere și îi felicităm pentru implicare!”, a declarat Daniel Minea, primarul comunei Râu Sadului.

Din delegația sibiană au făcut parte: Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu, Paul Kutesch – vicepreședinte CJ Sibiu, Adrian Bibu – administrator public al județului, consilierii Doris Banciu și Thomas Roth, precum și edilii și reprezentanți ai administrațiilor locale din comunele Arpașu de Jos, Porumbacu de Jos, Turnu Roșu, Racovița și Avrig.

Schimbul de bune practici organizat de Fundația Conservation Carpathia contribuie la consolidarea colaborării între autoritățile locale și organizațiile de mediu, punând accent pe responsabilitatea față de natură și dezvoltarea sustenabilă a regiunilor montane din România.

Comentariile sunt închise.