Lucrările de cadastru sistematic continuă la Tălmaciu. Noi măsurători în zonele „Calea Boiței”, „Livadie”, „Sub Zăpozi” și Tălmăcel

Primăria orașului Tălmaciu anunță continuarea lucrărilor de cadastru sistematic, într-un ritm susținut, săptămâna viitoare. Potrivit calendarului anunțat, activitățile vor avea loc în zilele de 23 și 24 aprilie, în mai multe sectoare ale localității și în zona Tălmăcel.

Marți, 23 aprilie, echipele de specialiști vor desfășura măsurători în sectorul care cuprinde zonele „Calea Boiței”, „Livadie” și „Sub Zăpozi”, până la limita cu localitatea Boița. În paralel, folosind două aparate GPS, vor avea loc lucrări și în zona Tălmăcel, începând de la „La Varniță” spre Tălmaciu, în limita timpului disponibil.

Miercuri, 24 aprilie, activitatea va acoperi toate terenurile rămase între Tălmăcel și drumul de pe „Armeni”, în special în zonele „La Bolovani”, „Ciontoiu”, „Doropar” și „În Luncă”.

 Lucrările vor începe în ambele zile la ora 10:00.

Primăria Tălmaciu menționează că aceste demersuri sunt parte a procesului amplu de actualizare și sistematizare cadastrală, esențial pentru dezvoltarea durabilă și pentru clarificarea regimului juridic al terenurilor. Cetățenii sunt încurajați să coopereze cu echipele din teren și să ofere sprijinul necesar pentru buna desfășurare a activităților.

„Vă rugăm să fiți prezenți și să aveți terenurile marcate corespunzător cu țăruși. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat!”, transmit reprezentanții Primăriei orașului Tălmaciu.

Comentariile sunt închise.