Încep lucrările la cel mai important proiect din Râu Sadului: Modernizarea străzilor de interes local
Primăria anunță demararea lucrărilor la cel mai amplu și important proiect de infrastructură locală din prezent: „Modernizare străzi de interes local, în comuna Râu Sadului”.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, cu un buget total de 8 milioane lei, la care se adaugă o co-finanțare din bugetul local în valoare de 3,45 milioane lei.
Lucrările vizează modernizarea integrală a următoarelor sectoare de drum aflate în intravilan: Valea Prejbei, Valea Mancului, Valea lui Ivan și Valea Pinului. În cadrul proiectului sunt incluse și intervenții asupra infrastructurii de traversare a râului Sadu: înlocuirea podurilor din Valea Prejbei și Valea Mancului, precum și reabilitarea podului din Valea lui Ivan.
De asemenea, proiectul prevede:
- amenajarea de podețe și rigole de scurgere a apelor,
- asigurarea acceselor către proprietăți,
- asfaltarea completă a drumurilor modernizate.
Constructorul general care va executa această lucrare este TOTAL NSA AG.
Primarul comunei, Daniel Dumitru Minea, transmite că administrația locală va informa constant comunitatea cu privire la stadiul lucrărilor:
„Este un pas important pentru dezvoltarea durabilă a comunei noastre. Mulțumim pentru încredere și răbdare.”

Comentariile sunt închise.