În anul 2022, Primăria Sibiu a extins spațiul Școlii I.L. Caragiale (str. V. Alecsandri) cu un corp nou de clădire. Pentru modernizarea corpului vechi, Primăria Sibiu a contractat acum elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de eficientizare energetică.
Primarul Astrid Fodor a semnat acest contract pentru investiția în valoare de 8 milioane de lei, cu firma SC Terusa Build SRL. Fondurile sunt asigurate din finanțarea europeană nerambursabilă obținută de Primăria Sibiu în cadrul Programului Regiunea Centru.
În primele 3 luni ale contractului se va realiza proiectul tehnic. Ulterior, în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, se vor realiza lucrările, dintre care amintim:
Consolidarea seismică, astfel încât clădirea să fie mai sigură din acest punct de vedere,
Montarea de panouri solare fotovoltaice pentru producția de energie din surse regenerabile
Modernizarea instalației de producere a energiei termice și dotarea centralei termice cu pompe de căldură aer-apă
Realizarea unui sistem de ventilație cu recuperatoare de căldură
Instalarea unui sistem de management si control a utilităților din clădire – Building Management System
Izolarea termică a fațadei și a planșeelor
Înlocuirea tâmplăriei existente cu una eficientă energetic
Reabilitarea sistemului de iluminat prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele LED, cu consum redus de energie;
Înlocuirea instalațiilor sanitare și de canalizare
Refacerea finisajelor interioare după realizarea lucrărilor și a trotuarelor din jurul clădirii
Modernizarea rampei pentru accesul persoanelor cu dizabilități, dotarea clădirii cu un elevator electric și crearea unui grup sanitar dedicat acestor persoane
Asigurarea conformării clădirii reabilitate la cerințele ISU.

Comentariile sunt închise.