Daniel Minea: Alegeți echilibrul, respectul și libertatea fiecăruia de a trăi așa cum își dorește

Vă redăm îndemnul primarului comunei Râu Sadului,  Daniel Minea, pentru cetățeni de a ieși la vot:

Dragi râureni,
De când activez în administrația publică locală, am prețuit mereu tot ce avem frumos aici, la noi: tradițiile, sărbătorile, felul în care oamenii muncesc, natura care ne înconjoară, produsele locale și solidaritatea dintre oameni – moștenită de la strămoși.
Mi-am dorit să fac cunoscute aceste valori și să sprijin, cât pot, pe cei care lucrează cu pasiune în comunitatea noastră. Eforturile noastre au fost mereu susținute de Europa, prin fonduri oferite sub formă de subvenții, investiții în infrastructură, sprijin pentru renovarea caselor tradiționale și multe altele proiecte cu fonduri europene.
Tocmai de aceea, cred că este important să fim cu băgare de seamă atunci când votăm. Să nu ne lăsăm amăgiți de discursuri pline de ură sau dorință de răzbunare. Numai uniți putem construi un viitor mai bun pentru noi toți.
Alegeți echilibrul, respectul și libertatea fiecăruia de a trăi așa cum își dorește. Alegeți normalitatea și o democrație adevărată!
Duminică vă îndemn să mergem cu toți la vot!

Comentariile sunt închise.