FOTO – Deputata Raluca Turcan, discuții cu vicepreședinta Congresului Deputaților din Spania: „Sprijin pentru dublă cetățenie pentru românii din Spania”

Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a avut o întâlnire oficială cu Marta González, vicepreședinta Congresului Deputaților din Spania, în cadrul căreia s-au discutat teme de interes bilateral și perspectivele de consolidare a cooperării dintre cele două țări.

„Relația dintre România și Spania rămâne una puternică și echilibrată, întărită de o colaborare constantă în plan economic, politic și de o comunitate românească bine integrată”, a declarat Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, Spania este un partener strategic important pentru România, cu cifre semnificative care susțin această realitate:

  • Românii reprezintă 9,5% din totalul cetățenilor străini din Spania;

  • Schimburile comerciale bilaterale au atins în 2024 un nou record de 6,7 miliarde de euro, în creștere față de 2023;

  • Spania ocupă locul 8 în topul investitorilor străini în România, cu investiții de peste 1,7 miliarde euro în peste 7.000 de companii.

Raluca Turcan a subliniat și potențialul de extindere a cooperării, în special în domenii precum IT&C, componente auto, energie, infrastructură și agricultură.

Un punct central al discuției a fost acordul privind dubla cetățenie, o inițiativă de maximă importanță pentru cei peste un milion de români care trăiesc și muncesc în Spania. „Sper ca acest acord să fie semnat cât mai curând. Ar fi o confirmare a legăturilor speciale construite între țările noastre de-a lungul timpului”, a adăugat deputata sibiană.

În final, Turcan a anunțat că, împreună cu vicepreședinta González, a convenit ca tema dublei cetățenii să fie susținută la nivel parlamentar, guvernamental și în cadrul Comisiei Europene, cu scopul de a accelera procesul legislativ necesar implementării acestei măsuri.

Comentariile sunt închise.