Diana Mureșan, consilier local în Municipiul Sibiu, a fost aleasă președintă a USR Sibiu – Organizația Municipală începând cu data de 22 mai. Ea i-a avut ca adversari interni pe Claudiu Zgripcea și Nuțu Ciprian Horșia, ambii foști candidați USR Sibiu la alegerile parlamentare din 2024 pentru Camera Deputaților. Diana Mureșean a mai deținut această funcție și în perioada 2019–2021. Este absolventă a Facultății de Farmacie din Cluj-Napoca, iar până în 2017 a profesat în domeniul farmaceutic. În prezent, conduce alături de soțul său o agenție de turism înființată în 2011.
„Pentru mine, această funcție reprezintă o asumare profundă de responsabilitate față de comunitatea noastră și față de valorile în care credem.
Am mai avut onoarea de a conduce această filială și știu cât de important este să existe continuitate, implicare reală și curaj în a face politică altfel. Faptul că am fost aleasă în această poziție nu este un premiu, ci un nou angajament: de a lucra serios, împreună cu toți colegii mei, pentru a consolida filiala, a atrage oameni valoroși și a pregăti, din timp, candidați puternici pentru alegerile din 2028.
Cred în USR ca într-o mișcare vie, deschisă și pro-europeană. Iar funcția de președinte al filialei municipale USR Sibiu este, pentru mine, un instrument prin care pot contribui direct la construirea unei societăți mai corecte, mai incluzive și mai bine conectate la nevoile reale ale cetățenilor.”, a transmis Diana Mureșan la solicitările făcute de jurnaliștii noștri.
Este membră USR din 2016, activând ca responsabilă a departamentului de comunicare la nivel județean și coordonator al campaniei „Fără Penali” în filiala Sibiu. Valorile care o definesc sunt meritocrația, transparența, libertatea și respectul pentru cetățean.
Funcția de președinte al organizației municipale a fost deținută, în perioada februarie 2023 – mai 2025, de deputatul Adrian Echert.
Pe data de 15 iunie sunt programate și alegerile interne pentru conducerea Organizației Județene USR Sibiu.

Comentariile sunt închise.