Sâmbătă, 8 iunie 2025, între orele 13:00 și 16:00, Casa de Cultură „Stelian Stoica” din comuna Orlat va găzdui evenimentul „Rusaliile la Orlat – Dans, tradiție și bucurie în familie”, o manifestare culturală menită să aducă în prim-plan valorile autentice ale satului românesc.
Programul evenimentului include participarea copiilor la ritualul tradițional de sfințire a holdelor, urmat de o întâlnire comunitară în cadrul căreia familiile sunt invitate să se reunească în jurul cântecului, jocului și portului popular. Evenimentul încurajează participarea intergenerațională, oferind un spațiu de redescoperire a tradițiilor transmise din tată-n fiu.
Artiștii locali care vor susține momente muzical-folclorice sunt:
Muntean Ioana
Bădilă Natalia
Pop Andra
Fulea Antonia
Luca Nicu
Organizatorii lansează un apel către participanți să poarte costumul tradițional românesc, într-un gest simbolic de respect față de moștenirea culturală locală.
„Hai să păstrăm tradiția vie, să ne prindem în horă, să cântăm, să jucăm și să ne bucurăm împreună ca altădată.”
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Stelian Stoica” din Orlat, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, în cadrul unui demers mai amplu de susținere a culturii tradiționale și a coeziunii comunitare.

Comentariile sunt închise.