A două etapă a Circuitului Boromir la Șah a avut loc la Casa de Cultură Cisnădie, in perioada 8-9 august.
Organizat într-un cadru select, competiția a reunit la start 64 de juniori și seniori, atât din Cisnădie, cât și din Sibiu, Cristian, Șelimbăr, Sadu, Cisnădioara, Teiuș, Cugir, Caransebeș , Oradea, Timișoara, Tg.Mureș, Mediaș, Cluj-Napoca și București.
Turneul A, pentru jucătorii avansați, a fost câștigat de un sportiv de numai 10 ani , Luca Vlad Codrin, reprezentând clubul CalCool Cluj-Napoca, locul al doilea i-a revenit lui Oprica Robert din Cristian, iar locul al treilea lui Sebastian Manta, din Sibiu. Pentru sportivii cisnădieni, aceste competiții sunt extrem de valoroase, deoarece au ocazia sa lupte contra unor jucători foarte buni, chiar în orașul lor.
Cel mai bun rezultat al copiilor legitimați la CS Măgura Cisnădie a fost obținut de Vladimir Rotescu, și el doar 10 ani, apoi Stefan Posteucă (11 ani) și Simu Alex (12 ani). Dintre sportivii cisnădieni debutanți în competițiile omologate de șah clasic, foarte bine s-au descurcat Vlad Cibu (10 ani), Sendruc Bogdan (12 ani), Vlad Ștefan (11 ani) Teodor Robert (9 ani), George Posteucă (9 ani) , cei mici ajungând chiar pe podium la categoriile lor de vârstă. Nu este ușor să lupți într-o astfel de companie, însă prețuim fiecare experiență ce le oferă șansa tuturor copiilor din clubul Măgura Cisnădie să joace turnee de calitate ce ajuta la progresul lor. Îi felicităm astfel și pe Matei Grădinaru, Victor Dragomir, Șpan Riana, Răduinea Sofia, Sandu Sasha, Răzvan Peperigeanu și Mânzat Erik pentru curajul de a se desprinde de turneele neomologate de copii și pasul important în competițiile omologate de seniori.
Partenerii și sponsorii competiției au fost: Primăria și Casa de Cultură a Orașului Cisnădie, Clubul Sportiv Măgura Cisnădie, Echipa Șah în Școală, Boromir, PanFood și Cofetăria Doi Frați Arhitecților.

Comentariile sunt închise.