Accident grav pe Milea. Un tânăr se află în comă după ce s-a izbit cu mașina într-un stâlp
Azi-noapte în jurul orei 03:00 pompierii au intervenit pe bulevardul Vasile Milea la un accident rutier cu un echipaj SMURD cu medic, o descarcerare și o autospecială de stingere. La fața locului a fost găsită o victimă încarcerată de sex masculin în vârstă de 22 de ani. Bărbatul a fost extras de echipajul de descarcerare și predat echipajului SMURD, fiind transportat la spital inconștient cu multiple traumatisme.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un autoaccident produs în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu strada Constantin Noica.
„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii spre centru, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Cisnădie, a virat la stânga în sensul giratoriu amintit și, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp amplasat la intersecția cu strada Constantin Noica. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ SibiuCCI
Totodată, din verificările efectuate, polițiștii rutieri au constatat că cel aflat la volan nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv vătămare corporală din culpă.

Comentariile sunt închise.