Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 14, în localitatea Șeica Mare.
„Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, pe un tronson de drum în curbă periculoasă la dreapta, un bărbat în vârstă de 84 de ani, din jud. Vâlcea, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Brateiu.”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a șoferului în vârstă de 84 de ani, care a fost transportat la spital conștient.
„Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în localitatea Șeica Mare la un accident rutier produs între două autoturisme, unde au fost implicate 3 persoane. Un bărbat de 84 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, acesta fiind transportat conștient la spital. Cealaltă persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital.”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu

Comentariile sunt închise.