Acțiune de informare și educare în trafic pentru cetățenii din comuna Șura Mare

Asociația „Împreună pentru Șura Mare” în colaborare cu USR organizează o acțiune de informare și educare in trafic pentru cetățenii din comuna Șura Mare. Împreună cu reprezentanți ai Poliției Române, Poliției Șelimbăr și Poliției Locale Șura Mare, vor aborda subiecte precum siguranța participanților la trafic și riscurile pe care le implică utilizarea dispozitivelor motrice în timpul serii și al nopții, fără echipamente reflectorizante.
„Vă invităm să participați pentru a afla mai multe despre regulile de circulație pentru pietoni și utilizatorii de biciclete, trotinete și role, precum și despre siguranța în trafic.
Vă așteptăm sa veniti în parc cu biciclete si trotinete pentru a participa la activitățile noastre:
– Parcul din Hamba, 6 septembrie, ora 19:00
– Parcarea de la Capela din Șura Mare, 7 septembrie, ora 19:00
Durata estimată a acțiunii: 1h-1h:30 min
Pentru a spori siguranța, vom distribui hamuri reflectorizante pentru copii, iar la finalul acțiunii, va avea loc o demonstrație de vizibilitate pe timp de noapte, cu și fără elemente reflectorizante. Haideți să fim responsabili în trafic și să prevenim tragediile de pe șosele! Vă așteptăm cu nerăbdare!”, transmit organizatorii evenimentului.
Acțiune de informare și educare în trafic pentru cetățenii din comuna Șura Mare

Comentariile sunt închise.