Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu îndrumă contribuabilii să utilizeze serviciul electronic SPV pentru depunerea  Declarației unice (212) şi obținerea certificatelor de atestare fiscală

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu vă informează despre faptul că 25 mai 2023 este termenul limită de depunere a Declarației unice (D212) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

 

Având în vedere faptul că, în cursul lunii mai 2023, se află în derulare mai multe programe gestionate de către Administrația Fondului pentru Mediu cu adresabilitate foarte mare, cum sunt Rabla Clasic, Rabla Plus, Casa Verde Fotovoltaice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu recomandă beneficiarilor solicitanţi ai fondurilor, să utilizeze serviciul electronic Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru obţinerea documentelor necesare, respectiv obținerea certificatelor de atestare fiscală, în timp foarte scurt.

 

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu îndrumă contribuabilii să utilizeze cu precădere serviciul electronic Spațiul Privat Virtual (SPV), oferit gratuit, accesibil 24 de ore din 24 în vederea obținerii certificatelor de atestare fiscală și pentru depunerea Declarației unice (212).

 

Instrucțiunile de înregistrare în Spațiul Privat Virtual (SPV) sunt disponibile pe website-ul www.anaf.ro, secțiunea Servicii Online, Înregistrare Utilizatori, Spațiu Privat Virtual sau pot fi accesate prin intermediul link-ului https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/inregistrare_utilizatori.

 

Dacă sunt întâmpinate dificultăți la înregistrarea sau accesarea SPV, contribuabilii pot transmite solicitări în scris prin intermediul Formularului Unic de Contact, disponibil pe www.anaf.ro sau pot apela Call Center-ul A.N.A.F. la nr. 031.403.91.60.

 

Pentru depunerea Declarației unice contribuabilii au la dispoziție calculatoare destinate auto-servirii în sediile unităţilor fiscale, a căror listă se regăseşte pe portalul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin şi funcţionarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare şi asistenţă pentru depunerea Declaraţiei unice.

 

Comentariile sunt închise.