Adrian Bârză: Om bun și special, ești motivul pentru care AFC Tălmaciu poate continua proiectul început
Dacă ai o afacere și dorești să sprijini activitatea asociației noastre de creștere și educare prin sport a tinerei generații, redirecționează 20% din impozitul aferent anului 2025 către Asociația Fotbal Club Tălmaciu.
Poți redirecționa către noi cei 20% din impozit. Prin legislația adoptată în luna octombrie 2022, statul român a simplificat procedura de redirecționare a banilor, doar prin completarea online a Declarației 177 pentru redirecționarea impozitului. Nu vă costă nimic să faceți copiii fericiți.
Vă reamintim că în cadrul asociației își desfășoară activitatea aproximativ 250 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, majoritatea din comunitatea noastră, dar și din localitățile limitrofe: Sadu, Cisnădie, Tălmăcel, Boița, Turnu Roșu și Mârșa. Aceștia sunt structurați pe 10 echipe, dintre care două de fete, pentru prima dată în istoria localității noastre, sub directa coordonare a unor oameni cu experiență, calități și spirit organizatoric: Soimu Willi, Șoimu Cristian, Bârză Adrian, Marcel Gagu, Adrian Stroi, Radu Drumia, Alexandru Mitru, Barna Ovi, Toma Vasy, Ocenic Marius, Nelu Chircă, Hanzeli Ovidiu, Boby Bobolot, Vulcu Marian, Dragoș Dana, Lapcsak Octavian, Simion Ionuț, Alexandru Țarcea, Mihai Chircă, Ella Chircă, Gabi Chircă și Vulcu Livia.
Cu ocazia ședințelor de pregătire din cadrul asociației se pune accent și pe educația pentru o sănătate mentală echilibrată a viitoarelor generații: moduri de comportament pe stradă, acasă, la școală, în societate și în comunitate. Totodată, sunt verificate și carnetele de note ale copiilor.
Deviza asociației este: „Mens sana in corpore sano” – „Minte sănătoasă în corp sănătos”.
Ca rezultate sportive, toate echipele de copii și juniori se află în primele părți ale clasamentelor campionatelor județene, iar echipa mare este cea mai tânără formație din campionat, având peste 95% jucători localnici.
Mulțumim celor care au redirecționat deja impozitul către noi.
Vă așteptăm să ne sprijiniți prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit al societății dumneavoastră.

Comentariile sunt închise.