Adrian Bibu: Este și rezultatul strădaniei unor oameni precum Dumitru Budrala și al unor evenimente precum Astra Film

Sibiul devine, din nou, un punct de întâlnire pentru cineaști, documentariști și iubitori ai filmului, odată cu deschiderea oficială a Astra Film Festival, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate filmului documentar din România. La ceremonia de deschidere a fost prezent și Adrian Bibu, administratorul public al Județului Sibiu, care a transmis mesajul de salut al Consiliului Județean Sibiu, instituție parteneră și cofinanțatoare a festivalului.

„Sibiul pe care îl avem astăzi nu este o întâmplare. Este și rezultatul strădaniei unor oameni precum Dumitru Budrala și al unor evenimente precum Astra Film. Cultura și educația au un rol esențial în identitatea comunității noastre, iar investiția în ele este, de fapt, o investiție în viitorul județului. Îmi doresc ca noi, cei care suntem astăzi în administrație, dar și cei care vor veni după noi, să înțelegem că aceste valori trebuie duse mai departe”, a declarat Adrian Bibu.
Prin susținerea Astra Film Festival, Consiliul Județean Sibiu contribuie la promovarea culturii, la încurajarea dialogului și la consolidarea identității culturale a județului. Festivalul aduce în fața publicului povești reale, perspective diverse și teme care ne provoacă să privim lumea cu mai multă atenție și înțelegere.
𝑈𝑟𝑚𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑙𝑚 𝑑𝑜𝑐𝑢𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟, 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑧𝑏𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆ 𝑆𝑖𝑏𝑖𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢 𝑎𝑙 𝑑𝑖𝑎𝑙𝑜𝑔𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑖𝑛𝑒𝑚𝑎. 𝑀𝑢𝑙𝑡 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑢𝑡𝑎̆ 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟!

Comentariile sunt închise.