Adrian Echert: AUR aduce aceeași logică: tensiune permanentă, fără responsabilitatea rezultatului

Știți unde îl durea pe Ciolacu de deficitul României? Ei bine, se pare că „boala” s-a extins la nivel de partid.

PSD și AUR nu mai mimează diferențe. Scriu împreună o moțiune de cenzură și o prezintă ca pe un demers „responsabil”. În realitate, e o decizie politică asumată de a împinge România într-un moment de instabilitate, exact când miza e uriașă: bani europeni, reforme, credibilitate externă.
PSD știe foarte bine ce face. A mai apăsat pe acest buton și în trecut. De fiecare dată, consecințele le-am plătit noi, ceilalți.
AUR aduce aceeași logică: tensiune permanentă, fără responsabilitatea rezultatului.
Când aceste două direcții se întâlnesc…la ce te poți aștepta?.
„Orice drum începe cu primul pas” e un început de colaborare care nu are nimic de-a face cu binele public și totul de-a face cu oportunismul politic.
În momentul ăsta, pare că România nu mai contează. Contează jocurile lor, calculele lor, luptele lor.
Iar de aici începe, din nou, un drum pe care l-am mai văzut. Și știm foarte bine unde duce.”, transmite Adrian Echert.

Comentariile sunt închise.