Deputatul USR de Sibiu Adrian Echert contestă atât programul de guvernare, cât și componența propusă a Cabinetului Veștea, susținând că există o contradicție majoră între principiile asumate oficial și persoanele desemnate să le pună în practică. Într-o declarație extrem de critică, parlamentarul acuză perpetuarea influențelor politice și a mecanismelor de putere din spatele administrației, afirmând că promisiunile privind meritocrația, integritatea și depolitizarea sunt invalidate chiar de structura viitorului Executiv.
„Există un moment în care un program de guvernare încetează să mai fie un program și devine doar o hârtie așezată peste o înțelegere murdară de putere.
Momentul acela vine când citești cele 80 de pagini ale Programului Veștea, cu meritocrație, performanță, depolitizare, respect pentru cetățean și bani publici alocați după rezultate, iar apoi întorci pagina și vezi cine ar trebui să îl aplice.
Acolo se termină povestea.
Programul spune că apartenența politică nu trebuie să bată competența. Lista de miniștri spune exact invers: competența este decorul, iar apartenența este criteriul real.
Iar primul semnal este atât de grotesc încât nici nu mai ai nevoie de subtitrări.
La Interne, peste Poliția Română, Jandarmerie și instituțiile care ar trebui să apere legea, este propus Marian Neacșu, o figură controversată a PSD, condamnată definitiv în trecut.
Poți scrie de zece ori „integritate” într-un program, dar dacă primul test îl pierzi chiar la Interne, s-au dus și programul, și credibilitatea lui.
Iar restul listei nu repară nimic. Nu este, de fapt, o listă de miniștri. Este harta recompenselor, a dependențelor și a manevrelor politice.
Un agronom la Apărare. Omul lui Marcel Ciolacu la Dezvoltare. Oameni puși exact acolo unde se împart resursele și se construiesc rețelele care trebuie să rămână neatinse, indiferent cine ajunge formal la butoane.
Dar cea mai tristă imagine rămâne Adrian Veștea: un premier desemnat rămas fără sprijinul propriului partid, care cere voturi de la cei pe care până ieri îi trata drept extremiști, ascunzând totul sub umbrela comodă a „interesului național”.
Interesul național devine explicația perfectă atunci când nu mai ai principii, când nu mai ai majoritate și când ești gata să îți calci toate liniile roșii pentru un scaun.
Asta este marea fraudă morală a acestui moment: ni s-au vândut povești despre reformă, meritocrație și integritate, pentru ca influențele să rămână neatinse, rețelele să își păstreze locul, iar aceiași oameni să continue să decidă cine primește bani, funcții și protecție.”, a transmis deputatul USR Sibiu Adrian Echert.
Comentariile sunt închise.