Adrian Echert: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, a primit cererea de demisie de la Casa Albă. Sorin Grindeanu rezistă

Deputatul USR de Sibiu critică atitudinea liderului PSD, Sorin Grindeanu, în contextul negocierilor pentru formarea unui nou Guvern, și cere explicații privind cina organizată la București înaintea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan. Acesta face o paralelă cu situația ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, despre care afirmă că a primit o cerere de demisie de la Casa Albă, și acuză PSD că este mai preocupat de împărțirea funcțiilor guvernamentale decât de clarificarea deciziilor politice recente.

„Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, a primit cererea de demisie de la Casa Albă.

Sorin Grindeanu rezistă.
Încă așteptăm explicații despre cina de la București, înaintea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan. Ce s-a discutat, ce interese s-au întâlnit la masă și ce ar trebui să știe românii, dincolo de meniu? Grindeanu neagă legătura cu moțiunea. O negație nu ține însă locul unei explicații.
La Washington i se cere ambasadoarei plecarea. La București, Grindeanu negociază revenirea. Ba chiar i se pregătește un guvern în care PSD să se simtă din nou ca acasă. După ce a răsturnat masa, acum cere să fie servit primul.
Pentru explicații, mandatul pare foarte îngust. Pentru împărțirea ministerelor, e larg.”, spune deputatul USR Sibiu.

Comentariile sunt închise.